Plata în rate a facturii la energie. Zoltan Nagy (ANRE): Furnizorul este obligat să ofere acest drept clientului

DCBusiness Team |
Data publicării:
În ce situație se suspendă plata facturii
EXCLUSIV
În ce situație se suspendă plata facturii

Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Zoltan Nagy, a vorbit, în cadrul emisiunii ”D`Economic News”, realizată de Alex Vlădescu la DCNews, despre cum vor arăta noile facturi la energie, ce trebuie să apară neapărat pe prima pagină a acestora, despre plata lor, inclusiv în rate. Există situații în care furnizorul este obligat să ofere clienților acest drept.

”Atât la energie electrică, cât și la gaze naturale a fost aprobat un nou regulament de furnizare, cel pe energie electrică încă de la mijlocul lunii februarie, cel la gaze naturale cred că în urmă cu două săptămâni. Ambele regulamente au niște prevederi cu privire la elmentele minime ce trebuie incluse în factură. Acele informații minimale ce trebuie comunicate clientului cu ocazia emiterii facturii.

Nu noi am insistat să fie incluse în factură 

Mare parte din aceste elemente vin din directivele europene care prevăd elemente minimale care trebuie comunicate clienților. Mare parte din ele nu reprezintă invenția noastră, nu noi suntem cei care insistăm ca această multitudine de informații să ajungă la client”, a spus vicepreședintele ANRE. 

Ceea ce am făcut noi și, până la urmă aceasta a fost intenția, a continuat Zoltan Nagy, ”a fost să selectăm și să grupăm în două categorii aceste elemente. Prima categorie care trebuie neapărat să apară pe prima pagină a facturii și celelalte elemente pe care noi am considerat că nu sunt chiat atât de esențiale și poate nu sunt de interes pentru toți consumatorii vor fi incluse în anexele la factură sau pe verso. 

Obligația de plată a clientului se suspendă

Concret, pe prima pagină a facturii trebuie să apară, atât la energie electrică, cât și la gaze, datele de identificare ale furnizorului și ale clientului, evident. Trebuie să apară, de asemenea, data de încetare a contractului, dacă este pe o perioadă nedeterminată, numărul și data emiterii facturii, perioada de facturare și cantitatea facturată, termenul scadent de plată, până la ce dată trebuie să achite clientul factura respectivă, eventualele obligații de plată neachitate din trecut și valoarea totală de plată. În cazul energiei electrice și prețul unitar, în cazul gazelor nu am insistat să punem prețul unitar. Mai trebuie să fie prezente niște date de contact al furnizorului, astfel încât, în momentul în care o problemă cu factura, o nelămurire legată de cuprinsul facturii, fie că vorbim de cantitate, fie că vorbim de perioada facturată, clientul să se poată adresa și să-l întrebe pe furnizor în legătură cu aceste nereguli. Iar furnizorii, în cazul unei facturi contestate sau a unei simple observații făcute de client, este obligat să răspundă în 15 zile lucrătoare, perioadă în care și obligația de plată a clientului se suspendă. 

Plata eșalonată

În ceea ce privește contractul-cadrul, toți cei încadrați în categoria de consumatori vulnerabili, indiferent de suma facturată sau perioada facturată, oricând au acest drept de a solicita plata eșalonată în minim trei rate. Toți ceilalți clienți beneficiază și ei de acest drept de a plăti în rate sau eșalonat factura în situația în care furnizorul nu respectă perioada de facturare și factura include o perioadă mai mare de o lună. Perioada normală de facturare este de o lună și am văzut, în cursul anului trecut, ba chiar și anul acesta, că sunt furnizori care au întârziat și continuă să întârzie. Deci, în momentul în care furnizorul facturează o perioadă mai mare de o lună, automat trebuie să-i ofere clientului și posibilitatea plății eșalonate”, a explicat Zoltan Nagy. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458302.40RON
1 ETH = 15910.73RON
1 LTC = 486.07RON
1 XRP = 10.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel