Planul european de relansare. Procesul de ratificare, BLOCAT în Germania

Delia Gheață |
Data publicării:
Din cauza unei alte proceduri
Din cauza unei alte proceduri

Curtea Constituţională a Germaniei a suspendat vineri procesul de ratificare a planului Uniunii Europene de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, din cauza unui recurs înaintat împotriva acestui mecanism ce are la bază constituirea unei datorii europene comune, transmite AFP.

Instanţa supremă a Germaniei ''a decis că textul de lege'' asupra acestui plan, care tocmai a fost aprobat mai devreme vineri de parlamentarii germani, ''nu trebuie să fie parafat de şeful statului'', în aşteptarea unei decizii privind acest recurs.

Extrema-dreaptă îşi anunţase intenţia de a depune recurs împotriva acestei legi.

De asemenea, Curtea de Conturi a Germaniei a criticat în urmă cu două săptămâni planul de relansare post-COVID al UE, ale cărui efecte financiare ar urma, potrivit acestei instituţii, să aibă repercusiuni şi asupra viitoarei generaţii.

Într-un raport privind acest plan de relansare - finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare şi din care mai departe statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi în baza planurilor naţionale aprobate de Comisie, - Curtea de Conturi a Germaniei a obiectat, printre altele, faţă de caracterul comun al datoriei, neaplicarea regulilor bugetare ale UE pentru această datorie şi inexistenţa unui plan de rambursare constrângător pentru statele membre. În acelaşi document se estimează că Germania va vărsa 65 de miliarde de euro în plus faţă de suma de care va beneficia.

Citește și Valoarea acestor tichete urmează să fie majorată

Constituţia Germaniei stabileşte limite foarte stricte cu privire la tot ce s-ar putea considera a fi o punere la comun a datoriilor publice în Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.5516
Diferența -0.0120
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.5516 RON
GBP flag1 GBP = 5.9132 RON
CHF flag1 CHF = 5.1759 RON
AUD flag1 AUD = 2.9011 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1852 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4331 RON
SEK flag1 SEK = 0.4525 RON
XAU flag1 XAU = 442.3181 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372847.27RON
1 ETH = 8651.18RON
1 LTC = 400.31RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17287.20-0.64%
BET-BK3258.71-0.52%
BET-EF940.69-0.69%
BET-FI62701.520.49%
BET-NG1243.59-0.72%
BET-TR38121.17-0.64%
BET-TRN37053.66-0.64%
BET-XT1485.89-0.56%
BET-XT-TR3221.04-0.56%
BET-XT-TRN3137.55-0.56%
BETAeRO879.071.22%
BETPlus2552.43-0.63%
RTL38432.41-0.67%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel