Corina Martin, președintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa şi Secretar General al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) a explicat, într-un interviu acordat în cadrul emisiunii ”Totul despre bani”, care sunt obstacolele care blochează, practic, o activitate normală pe litoral pentru operatorii din turism.
Stadiul pregătirilor pe litoral? ”Depinde din ce punct de vedere privim lucrurile”, a subliniat Corina Martin. ”Operatorii din turism sunt pregătiți, este treaba fiecăruia să-și administreze afacerea pentru a avea venituri. Este normal să ne dorim turiști după anii grei pe care i-am traversat. A fost, desigur, la nivel global, dar știți că, la noi, industria HORECA a fost cea mai afectată din acest punct de vedere. Prin urmare, este firesc să ne dorim în fiecare an un start bun de sezon. De ce? Pentru că zilele de 1 Mai dau, dacă se poate spune așa, un prim indiciu despre cum vor merge vânzările în continuare în acest sezon. Cât de cerută este destinația litoral, cât de mare este, cu alte cuvinte, dorința românilor de a veni la noi sau de a opta în favoarea altor destinații externe, așa cum s-a întâmplat masiv anul trecut”, a precizat președintele de onoare al Asociaţiei Patronale RESTO Constanţa.
Operatorii se pregătesc, autoritățile mai puțin
”Eu cred, totuși, că ne întoarcem la un an normal. Noi, operatorii ne pregătim, autoritățile mai puțin. Suntem critici din acest punct de vedere, mai ales că avem în continuare probleme foarte mari legate de plaje. Am traversat în ultimele luni o luptă la baionetă, dacă putem spune așa, cu Administrația Apele Române, cei care, de fapt, gestionează, administrează, practic, plajele de pe litoralul românesc. Atenție! Deși se află pe teritoralul județului Constanța, plajele nu sunt în administrarea primăriilor de pe litoral, așa cum noi spunem de foarte mulți ani că ar fi firesc și așa cum a și fost până în 2006. În 2006, ministrul Mediului de atunci a venit și a luat plajele la București, unde au și rămas. Așa se face că toate deciziile se iau la Ministerul Mediului fără nici o legătură, din păcate, cu Ministerul Turismului. Și ceea ce s-a întâmplat acum, la atâți ani de la acel moment, ne-a dovedit că suntem în același punct mort.
Va exista o altă configurație a plajelor
Pe scurt: contractele a 200 de operatori de turism expirau în septembrie anul trecut. Primele 200, pentru că în septembrie 2023 vor mai expira alte câteva zeci, iar anul viitor se va epuiza restul. Cu alte cuvinte, ajung la finalizare toate contractele încheiate acum 10 ani. Din acest motiv, patronul nostru i-am chemat la Constanța, în octombrie, pe cei doi miniștri: cel al Mediului și cel al Turismului. Le-am prezentat situația și i-am invitat să găsim cea mai bună soluție, le-am cerut prelungirea cu doi ani a contractelor care expiră în cursul anului curent, astfel ca, în 2024 să putem avea licitații pe următorii 10 ani. Mai ales că, până atunci, se va finaliza extinderea tuturor plajelor, ceea ce înseamnă că va exista o altă configurație a suprafețelor de plaje, alte măsurători”, a detaliat Corina Martin.
Află mai multe despre ce se întâmplă pe litoralul românesc, urmărind interviul acordat emsiunii ”Totul despre bani”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.