Plafonarea preţului la energie. Se va rezolva în cursul săptămânii

Mara Ivan |
Data publicării:
Furnizorii vor putea modifica structura facturării
Furnizorii vor putea modifica structura facturării

Săptămâna aceasta vor fi finalizate normele privind aplicarea Legii privind compensarea şi plafonarea preţului la electricitate şi gaze, a anunţat, miercuri, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu.

"Săptămâna aceasta vor fi gata normele, ca furnizorii să-şi poată modifica sistemele de facturare", a spus ministrul, în cadrul conferinţei Focus Energetic.

El a arătat că întreaga schemă de sprijin este estimată să aibă un impact de 3 miliarde de lei asupra bugetului de stat pentru această iarnă.

"Calculul exact îl va face Ministerul de Finanţe", a continuat Popescu.

Potrivit Legii privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, preţul energiei este plafonat la maximum un leu între 1 noiembrie şi 31 martie 2022, plus o compensare de 29 de bani pentru cei care consumă până la 300 de kWh, plus o marjă de 10%.

Citește și Gazele din Marea Neagră. Romgaz va finaliza tranzacția cu Exxon

La gaze, compensarea va fi de 33% din preţul gazului-marfă din factură, iar preţul a fost plafonat la 0,25 de lei pe kWh.

Unii furnizori au amânat emiterea facturilor începând cu 1 noiembrie până la apariţia normelor de aplicare a legii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415540.30RON
1 ETH = 7925.84RON
1 LTC = 384.81RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17422.10-0.06%
BET-BK3257.07-0.02%
BET-EF947.94-0.13%
BET-FI60467.52-0.21%
BET-NG1257.70-0.20%
BET-TR38418.65-0.06%
BET-TRN37342.81-0.06%
BET-XT1490.90-0.08%
BET-XT-TR3231.86-0.08%
BET-XT-TRN3148.10-0.08%
BETAeRO843.000.59%
BETPlus2567.43-0.09%
RTL38880.76-0.08%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel