Plafonare sau compensare. Corina Popescu (Electrica): Nu la furnizor se află problema

DCBusiness Team |
Data publicării:
Şeful RWE avertizează că taxarea profiturilor excesive nu trebuie să afecteze investiţiile companiilor energetice
EXCLUSIV
Şeful RWE avertizează că taxarea profiturilor excesive nu trebuie să afecteze investiţiile companiilor energetice

Invitată la dezbaterea ”Plafonare versus compensare. Solția pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale”, eveniment organizat de DCNews Media Group, Corina Popescu, CEO Electrica, a arătat, din poziția unui furnizor unde se află, de fapt, problema în toată această conjuctură generată de discuții despre tarife, compensare, plafonare, facturi și tot ce se întâmplă pe pieța energiei electrice.  

”Din perspectiva unui furnizor, care este ultima verigă în fața consumatorului final, nu contează dacă este plafonare sau compensare. Din perspectiva noastră, cei care trebuie să ia decizia cea mai bună sunt cei care au informațiile pe întreg plan - și la producere, și la transport, și la distribuție, și la furnizare. 

Furnizorul, deși are relația cu consumatorul final, impactul lui în factura finală este foarte mică, doar de câțiva lei pe megawatt/oră: este undeva de 2%. Deci, nu aici este problema în cazul costurilor și a facturilor cu valoare foarte mare. 

Grija noastră, ca și furnizor de energie electrică, este consumatorul final și noi ne dorim să fie protejați acei consumatori care au nevoie de această protecție. Practic, ce se întâmplă acum la nivelul României, nu este un fenomen tipic României. Este un fenomen la nivelul întregii Uniuni Europene. Am văzut că sunt state membre care s-au poziționat în cazul acesta și au adoptat o serie de măsuri. 

Citește și 

Că este plafonare sau compensare, important este ca acei care iau decizia să ia o decizie fundamentată, în așa fel încât să nu existe pierderi pe lanț și fiecare să poată să susțină business-ul pe care îl derulează și să fie, într-un fel, remunerat corect. Important este să se facă o analiză și acei consumatori care au nevoie de suport să primească suportul în funcție de deciziile pe care fiecare stat membru și le ia. Important este să ajungă la consumatorul final acea protecție”, a spus Corina Popescu în cadrul dezbaterii mai sus menționate.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3576
Diferența 0.0285
Zi precendentă 4.3291
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3576 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.2994 RON
AUD flag1 AUD = 2.7950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1558 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4555 RON
XAU flag1 XAU = 465.6930 RON
Monede Crypto
1 BTC = 402811.23RON
1 ETH = 7689.55RON
1 LTC = 358.50RON
1 XRP = 9.40RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17371.680.24%
BET-BK3242.860.11%
BET-EF945.670.19%
BET-FI60577.18-0.59%
BET-NG1253.340.13%
BET-TR38307.460.24%
BET-TRN37234.730.24%
BET-XT1487.260.15%
BET-XT-TR3223.980.16%
BET-XT-TRN3140.420.15%
BETAeRO840.040.07%
BETPlus2561.870.23%
RTL38782.720.22%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel