Pilonul II de pensii, probleme cu legea. Câţi bani pierd românii

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Românii au sume cu 17,8% mai mici în contul lor personal de Pilon II din cauza nerespectării L411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat iar impactul la nivelul Pilonului II, respectiv contribuţii nevirate, este de 1,9 miliarde de euro, susţine Radu Crăciun, directorul general al fondului BCR Pensii şi preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). 

Acesta a afirmat, la o conferință de specialitate, că reducerea contribuţiei virate către Pilonul II de la 5,1% în 2017 la 3,75% în 2018 echivalează cu o scădere a contribuţiilor individuale cu 12% pentru participanţii care nu au beneficiat de creşteri salariale în 2018.

Totuşi, datorită creşterilor salariale din economie, mai ales în sectorul bugetar, şi a numărului noilor-intraţi, contribuţiile totale virate în 2018 (estimare APAPR) la Pilonul II sunt cu circa 8,5% peste nivelul din 2017. Radu Crăciun spune că o cotă de 4,25% ar fi avut un impact neutru.

Potrivit preşedintelui APAPR, fondurile de pensii private, Pilon II şi Pilon III, au active nete cumulate de peste 10,4 miliarde de euro. Peste 90% din aceste active sunt investite în economia românească. Fondurile de pensii deţin în prezent circa 18% din titlurile de stat ale României, respectiv circa 7% din datoria publică a ţării. La Bursa de Valori de la Bucureşti fondurile de pensii deţin 1,7 miliarde de euro, circa 20% din acţiunile liber tranzacţionate, asigurând aproximativ 15% din lichiditate. Conform lui Radu Crăciun, continuarea dezvoltării Pilonului II este esenţială pentru promovarea BVB la statutul de piaţă emergentă.

Radu Crăciun a afirmat că peste tot în UE fondurile de pensii private joacă un rol important în finanţarea pe termen lung a creşterii economice şi crearea de locuri de muncă. Statele europene care au un sector de pensii private bine dezvoltat tind să aibă şi pieţe de capital mai puternice. Investiţiile fondurilor de pensii în acţiuni listate variază între 15% în Germania şi până la aproape 40% în ţări precum Franţa, Olanda şi Finlanda. În România procentul este de circa 20%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458296.41RON
1 ETH = 15925.91RON
1 LTC = 486.60RON
1 XRP = 10.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel