”Pietrele foamei”, vechi de secole, scoase la iveală de seceta din Europa VIDEO

Simona Haiduc |
Data publicării:
Toată lumea spune că situația este foarte gravă
Toată lumea spune că situația este foarte gravă

Sunt vechi de secole. Unele au fost descoperite de scafandrii, altele nu. Ele sunt scoase acum la iveală pe malurile râurilor Elba și Rin și sunt martore ale perioadelor de secetă care au marcat Europa.

În ultimele zile, urme ale trecutului au ieșit la suprafață pe râuri din Cehia și Germania, în condițiile în care Europa a fost lovită de o secetă excepțională în această vară. Din cauza nivelului scăzut al apei, inscripțiile gravate pe pietrele vechi devin vizibile cu ochiul liber.

Aceste așa-numite "pietre ale foamei" sunt o mărturie a secetelor din ultimele secole și amintesc de suferințele îndurate de populație încă din secolul al XV-lea. Secarea cursurilor de apă a însemnat recolte slabe și riscul de foamete. Pe o piatră care a reapărut la jumătatea lunii august în râul Elba - cu o lungime de peste 1.000 km - la Decin (Cehia), scrie: "Dacă mă vezi, atunci plângi".

Această faimoasă "piatră a foamei" din Cehia, apărută nu departe de granița cu Germania a mai fost văzută și în 2018, în timpul unei secete puternice. Este unul dintre cele mai vechi monumente hidrologice din Europa. Potrivit unui studiu realizat în 2013 de o echipă de arheologi cehi, pe aceeași rocă sunt înregistrate mai multe date ale penuriei de apă: 1417, 1616, 1707, 1746, 1790, 1800, 1811, 1830, 1842, 1868, 1892 și 1893.

"O amintire a strămoșilor noștri"

Potrivit săptămânalului german Der Spiegel, râurile din Europa Centrală "au fost întotdeauna și rămân rute comerciale importante". Prin urmare, când râurile europene au secat, "navele care transportau alimente nu mai puteau naviga". Cea mai veche inscripție datează din 1417, adică din Evul Mediu târziu, subliniază revista, numind acest semn "o amintire a strămoșilor noștri".

În această vară, Rinul a atins, de asemenea, un nivel minim istoric în Germania. La Emmerich, chiar înainte de granița cu Olanda, cel mai lung râu din Europa a atins un minim istoric de zero centimetri pe 17 august, potrivit presei germane. Acest nivel scăzut al apei a dus de atunci la apariția "pietrelor foamei", care fuseseră uitate.

Youtube video image

În Worms, pe malul stâng al Rinului, alte pietre "ale foamei" sunt martore ale suferinței postbelice a poporului german. Una dintre ele poartă inscripția "Anno 1857", dar și "Hunger Year 1947" și alți ani, cum ar fi 1959 sau 1963. Inscripția "Anul foametei 1947" amintește de perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când lipsa de alimente a făcut ravagii printre locuitorii Europei. Rinul nu mai era navigabil, 60 de kilometri înghețaseră în acea iarnă.

Pietre ale foamei" au fost descoperite în această vară și în Weser, un râu german din nordul Europei, relatează presa de limbă germană. Pentru cercetători, aceste rămășițe constituie o "documentație" a valurilor de căldură din trecut.

Dar pentru revista germană Stern, reapariția lor este, de asemenea, "un avertisment pentru vremurile grele" care vor urma. Estimările recente indică un viitor îngrijorător. Potrivit Observatorului european al secetei, 47% din teritoriul Europei se confruntă deja cu un deficit de apă.

Citește și Petre Daea are o propunere pentru Guvern. Ce vrea ministrul Agriculturii

Citește și ALERTĂ NAȚIONALĂ decretată în China. Pierderile sunt uriașe

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9738
Diferența -0.0011
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8217
Diferența -0.0156
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9738 RON
USD flag1 USD = 4.8217 RON
GBP flag1 GBP = 6.0012 RON
CHF flag1 CHF = 5.2862 RON
AUD flag1 AUD = 2.9950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.3544 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4241 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 411.4200 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455136.03RON
1 ETH = 15909.05RON
1 LTC = 488.34RON
1 XRP = 11.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17118.380.51%
BET-BK3182.660.14%
BET-EF929.410.61%
BET-FI62284.450.89%
BET-NG1228.470.82%
BET-TR37748.870.51%
BET-TRN36691.850.51%
BET-XT1473.720.47%
BET-XT-TR3194.660.47%
BET-XT-TRN3111.790.47%
BETAeRO878.01-0.89%
BETPlus2530.980.47%
RTL38118.520.48%

Comunicate de presa

Delta Dunării / FOTO: Wikipedia
Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel