Piața globală de fuziuni și achiziții și-a continuat declinul în prima jumătate a anului 2023. Care e situaţia în România

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Raport PwC: Piața globală de M&A și-a continuat declinul în prima jumătate a anului pe fondul incertitudinilor economice. În România, sectorul rămâne efervescent.

Piața globală de fuziuni și achiziții (M&A) și-a continuat declinul în prima jumătate a anului, înregistrând o scădere cu 8% în volum și cu 15% în valoare față de nivelurile din perioada iulie - decembrie 2022, ca urmare a factorilor macroeconomici nefavorabili, dar și a reducerii numărului de mega tranzacții (cele de peste un miliard dolari), potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends, realizat la jumătatea anului 2023. Scăderea a fost și mai accentuată comparativ cu primul semestru din 2022, de 14% în volum și 40% în valoare, dar și așa, piața rămâne peste nivelurile pre pandemice.

 

”În România, piața de fuziuni și achiziții continuă să fie destul de activă în multe sectoare, în special în sectorul energie, IT&C și al serviciilor profesionale, cu un interes ridicat atât din partea fondurilor de investiții cât și a companiilor care vor să facă achiziții strategice. Bani există în piață și tranzacțiile vor continua, dar, după cum vedem și la nivel global, era megadeal-urilor a intrat într-un con de umbră, fiind vizat acum mai mult segmentul de companii de talie medie, profitabile, care servesc obiectivelor strategice de dezvoltare și creștere ale investitorilor”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener, PwC România.

 

În cazul mega tranzacțiilor, cu o valoare mai mare de un miliard dolari, scăderea a fost aproape de două ori mai mare. Față de recordul atins în 2021, numărul tranzacțiilor de peste un miliard de dolari a scăzut cu 58%. Și la nivel global, în prima jumătate a anului, sectorul tehnologiei, media și telecomunicațiilor (TMT) a fost cel mai activ, generând aproximativ 28% din volumul tranzacțiilor. În ceea ce privește valoarea, sectorul energiei, utilităților și resurselor (EU&R) a condus detașat, cu 23% din valoarea totală a tranzacțiilor.

 

”Fuziunile și achizițiile sunt un motor de creștere din ce în ce mai mai important, iar liderii companiilor consideră că tranzacțiile sunt un instrument cheie pentru a-și repoziționa și eficientiza afacerile și a obține rezultate durabile. Nu există nicio îndoială că actualele condiții macroeconomice vor continua să influențeze activitatea de fuziuni și achiziții, iar stabilizarea inflației și a ratelor dobânzilor se va reflecta în evaluări și va impulsiona creșterea numărului tranzacțiilor”, a declarat George Ureche, Director și Leader M&A, PwC România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 489792.25RON
1 ETH = 15389.32RON
1 LTC = 545.84RON
1 XRP = 15.04RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel