Publicitate
Vânzările de automobile noi au scăzut cu 60% în martie comparativ cu luna trecută la Rolf, cel mai mare dealer auto din Rusia, a declarat directorul general Svetlana Vinogradova. Aceasta prognozează că cererea va scădea cu jumătate în acest an până la un nivel comparabil cu cel al Spaniei, ţară a cărei populaţie este la o treime faţă de cea a Rusiei.
Colapsul pieţei auto vine într-un context în care consumatorii îşi direcţionează cheltuieile spre produsele esenţiale în aşteptarea unei recesiuni provocate de război. Potrivit unor estimări preţul vehiculelor a crescut cu 40% în luna martie după ce producători auto precum Toyota Motor Corp. sau Volkswagen AG au oprit producţia în Rusia.
În condiţiile în care cumpărătorii se confruntă cu preţuri mai mari şi opţiuni reduse, Guvernul de la Moscova vrea să stimuleze producţia internă. De asemenea, autoturismele importate din Europa şi Japonia ar putea fi înlocuite cu modele chineze şi indiene, susţine Anton Shaparin, vicepreşedinte la National Automobile Union.
"Mulţi oameni spun că tovarăşii noştri chinezi nu vor abandona piaţa noastră. Desigur că nu o vor face, o vor mulge până la ultima rublă", spune Anton Shaparin, menţionând faptul că preţul automobilelor marca Haval pe care constructorul chinez Great Wall Motor Co. le asamblează în Rusia a crescut cu 50% de la invadarea Ucrainei.
Boris Johnson s-a adresat cetățenilor ruși: Meritaţi să ştiţi realitatea
În contrast, producători precum Ford Motor Co. sau Honda Motor Co. nu mai livrează automobile sau componente către Rusia. La rândul său, grupul francez Renault SA a suspendat operaţiunile pe a doua cea mai importantă piaţă a sa. Dependenţa mare a constructorilor ruşi de componentele importate a dus la majorări de preţuri semnificative. De exemplu, AvtoVaz, cel mai mare constructor auto din Rusia, a majorat preţurile de trei ori în acest an.
În condiţiile în care noi autoturisme sunt greu de găsit în Rusia iar inflaţia crescută riscă să le afecteze economiile, unii ruşi s-au îndreptat spre pieţele vecine care au mai rămas deschise pentru ei. De exemplu, la reprezentanţa auto Autodom din oraşul Kostanay din Kazahstan, amplasat la 180 de kilometri sud de graniţa cu Rusia, clienţii ruşi au fost responsabili pentru aproape 10% din vânzări, faţă de doar 1% anterior, a dezvăluit directorul de vânzări Yevgeniy Biber.
Vânzările de autovehicule în luna martie au fost cele mai slabe din ultimii 15 ani, estimează şi Azat Timerkhanov de la firma de consultanţă Autostat din Rusia. "Dacă Europa nu reia livrările, China va fi principalul beneficiar, cel puţin în termeni de piaţă. Însă volumele de vânzări vor continua să scadă", spune Azat Timerkhanov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.