Piața petrolului fierbe! Într-o secundă, prețul a crescut cât într-un an

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un incident care scoate în evidență numeroase vulnerabilități
Un incident care scoate în evidență numeroase vulnerabilități

Petrolul marca Brent, cu extracție din Marea Nordului, de referință pe piața din Europa, s-a scumpit, într-o secundă cu 12 dolari, stabilind un record istoric.

Prețul contractelor futures la țițeiul marca Brent cu livrare în luna noiembrie, a explodat, pur și simplu, afișând un salt de 19% în deschiderea tranzacțiilor de luni, la Bursa din Londra și ajungând, într-o secundă, practic, la 71,95 dolari/baril. Ceea ce înseamnă cu aproape 12 dolari mai mult decât ultima valoare marcată al închiderea ședinței bursiere de vineri. Este cea mai spectaculoasă ascensiune înregistrată în decursul unei singure zile din întreaga istorie a tranzacțiilor futures cu petrol, adică începând din 1988, precizează Bloomberg.

La Bursa din New York, creșterea a fost mai puțin impresionantă, prețul petrolului american WTI crescând cu 15,5%, la 63,34 dolari/baril, un record începând din 2008. Ea adevărat că, spre mijlocul zilei, starea de panică de pe piețele petrolului s-a temperat, lucrurile revenind la un oarecare normal. În aceste condiții, prețul la petrolul Brent a coborât la 66,9 dolari/baril, în timp ce WTI s-a stabilizat la 59,7 dolari/baril.

Citește și De unde își extrage Arabia Saudită petrolul

Degringolada de pe piața petrolului a fost reacția investitorilor la atacul cu drone lansat duminică asupra mai multor unități ale gigantului Saudi Aramco, nevoit, în acest context, să-și reducă producția de petrol cu 5,7 milioane de barili. Potrivit Bloomberg, incidentul poate fi considerat cea mai cumplită perturbare în aprovizizioarea cu țiței a piețelor mondiale, mai gravă decât problemele apărute în august 1990, când fostul lider irakian, Saddam Hussein, a invadat Kuweitul, dar și decât pierderile de petrol iranian în 1979, în timpul Revoluției islamice.

”Nu ne-am confruntat niciodată cu nereguli legate de aprovizionarea cu petrol a piețelor, dar nici cu o asemenea reacție a pieței petrolului”, au comentat pentru Bloomberg analiștii Credit Suisse. Până acum, Arabia Saudită a fost considerată o sursă stabilă de petrol brut pentru piață, dar atacurile au pus în evidență vulnerabilitatea infrastructurii ei. ”Este o nouă paradigmă cu care trebuie să se confrunte piața”, au adăugat experții de la Energy Aspect.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7057
Diferența -0.0272
Zi precendentă 4.7329
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7057 RON
GBP flag1 GBP = 5.9660 RON
CHF flag1 CHF = 5.3012 RON
AUD flag1 AUD = 3.0459 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4291 RON
XAU flag1 XAU = 388.7340 RON
Monede Crypto
1 BTC = 426048.71RON
1 ETH = 14807.71RON
1 LTC = 431.47RON
1 XRP = 5.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17638.19-0.20%
BET-BK3297.13-0.26%
BET-EF945.41-0.25%
BET-FI60869.180.43%
BET-NG1238.86-0.34%
BET-TR38900.78-0.20%
BET-TRN37811.10-0.20%
BET-XT1511.77-0.15%
BET-XT-TR3277.57-0.15%
BET-XT-TRN3192.54-0.15%
BETAeRO949.710.82%
BETPlus2609.18-0.21%
RTL39038.51-0.20%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel