Philip Morris International (PMI) a publicat cel de-al treilea Raport Integrat anual, care include o Declarație a scopului actualizată, un nou cadru de mediu, social și de guvernanță (ESG), precum și informații detaliate despre viziunea strategică, performanța, guvernanța și modelul de creare a valorii la nivelul PMI. Conținutul are la bază o evaluare formală a activităților de sustenabilitate realizate în 2021.
„Sustenabilitatea și performanța în afaceri sunt interconectate și se consolidează reciproc. Acțiunile noastre – bazate pe date, știință și fapte – vorbesc mai tare decât cuvintele. PMI se angajează să servească drept agent al schimbării și susținător al valorilor pozitive. Înțelegem că noi, compania, trebuie să devenim un furnizor de alternative eficiente la continuarea fumatului pentru fumătorii adulți care nu renunță la fumat. Pentru a realiza acest lucru, ne poziționăm în prima linie în ceea ce privește atenția acordată consumatorului, tehnologia, știința și inovația. Pe termen lung, ne extindem și în alte domenii decât tutunul și nicotina, cum ar fi zona de wellness și de îngrijire a sănătății”, a declarat Jacek Olczak, CEO al PMI.
PMI și-a extins capitalul social, uman, intelectual și material în moduri care îi permit să avanseze încă un pas, prin schimbarea accentului de pe obiectivul său pe termen lung de a face mai puțin rău, la a avea un impact pozitiv net asupra societății. Modificările aduse Declarației de scop a companiei asigură faptul că aceasta rămâne o reprezentare actuală și corectă a strategiei companiei, și extind orizontul nu doar pentru a include obiectivul de a construi un viitor fără fum, ci și pentru a include eforturile strategice pe termen lung ale PMI de a deveni o companie de lifestyle, wellness și sănătate.
Evaluarea activităților de sustenabilitate din 2021 a contribuit la identificarea aspectelor ESG pe care PMI ar trebui să le prioritizeze și către care ar trebui să își concentreze resursele. Ulterior, PMI și-a redefinit cadrul ESG și a inclus două domenii distincte: cele legate de produsele PMI și cele legate de operațiunile sale comerciale. Această distincție stă la baza noii abordări a PMI în ceea ce privește sustenabilitatea, care constă în opt strategii clare, orientate spre impact, care au ca scop abordarea celor mai importante subiecte ESG. Cele opt strategii, patru care vizează abordarea impactului produselor PMI și patru care vizează abordarea impactului operațional al companiei, sunt însoțite de un cadru solid care conține nouă factori de guvernanță.
Foaia de parcurs a PMI pentru anul 2025 a fost revizuită în consecință, iar acum constă în 11 obiective legate direct de aceste opt strategii și explică în mod clar impactul social și de mediu pe care PMI dorește să îl realizeze. Mai mult, pentru a evalua clar progresele înregistrate în atingerea acestor obiective, PMI a introdus 19 indicatori de performanță concreți pentru a arăta în mod transparent modul în care compania definește succesul și evaluează progresul, ceea ce face ca îmbunătățirea sa să fie atât măsurabilă, cât și verificabilă. Împreună, acești KPI alcătuiesc noul indice de sustenabilitate al companiei, care leagă în mod explicit 30% din programul de recompensare pe termen lung al companiei de performanța ESG.
Emmanuel Babeau, Chief Financial Officer al PMI, a declarat: „Sunt mândru să pot spune că programul nostru de recompensare a directorilor reflectă acum angajamentul de a plasa sustenabilitatea în centrul strategiei noastre corporative. Indicele de sustenabilitate PMI ne aliniază și mai mult la interesele acționarilor și ale altor părți interesate și creează o legătură puternică între practicile noastre de recompensare a directorilor și performanța ESG pe termen scurt și lung a companiei.”
În raportul său integrat pentru 2021 și aliniat la noua strategie, PMI și-a organizat progresele în două categorii: impactul produselor și impactul operațiunilor. Printre cele mai importante se numără:
Impactul produselor*
- un număr total de 21,7 milioane* de utilizatori adulți ai produselor fără fum dezvoltate de PMI în 31 decembrie 2021, dintre care 15,3 milioane* au trecut la aceste produse și au renunțat la fumat. În creștere de la 18,3 milioane* și, respectiv, 13,0 milioane*, în 2020.
- 29,1%* din cifra de afaceri netă ajustată provine din produsele fără fum, care erau disponibile pentru vânzare în 71 de piețe din întreaga lume la sfârșitul anului. În creștere de la 23,8%* și, respectiv, 64, în 2020.
- 99 % din cheltuielile ajustate de cercetare și dezvoltare pentru produsele fără fum, în valoare totală de 566 de milioane USD, cu 14 % mai mult în dolari decât cele 495 de milioane USD cheltuite în 2020.
- o rată de reciclare de 86% a dispozitivelor IQOS returnate la centrele noastre de reciclare, ca procent mediu ponderat al fiecărui dispozitiv care este reciclat, față de 84% în 2020.
Impactul operațional*
- 39,7% din posturile de conducere sunt ocupate de femei, fiind astfel în grafic pentru atingerea obiectivului de 40% în 2022.
- 5 evaluări ale impactului asupra drepturilor omului realizate începând cu 2018 în țările cu cel mai mare risc și planuri de acțiune în curs de implementare, față de 4 în 2020.
- 67% dintre cultivatorii de tutun cu contract de furnizare către PMI, care obțin un venit de subzistență, în creștere de la 48% în 2020.
- reducerea emisiilor totale de CO2e din lanțul valoric (categoria 1+2+3) cu 18% și a emisiilor din operațiunile directe (categoria 1+2) cu 33% față de nivelul de referință din 2019.
- 100% din tutunul achiziționat nu prezintă niciun risc de tăiere a pădurilor virgine și protejate.
„Raportul nostru integrat pentru anul 2021 își propune să răspundă solicitărilor de informații mai solide, comparabile și fiabile privind riscurile și performanțele noastre ESG, inclusiv date legate de transformarea companiei noastre și oferă părților interesate vizibilitate asupra viitorului către care tindem”, a declarat Jennifer Motles, Chief Sustainability Officer la PMI. „Anul 2021 a fost un an plin de realizări, dar și de provocări. Pe măsură ce continuăm să ne transformăm, să învățăm și să descoperim modalități mai bune de a dezvolta soluții care să aibă un impact relevant, sperăm că transparența și dorința noastră de a ne implica vor declanșa un dialog cu cei care pot contribui la accelerarea ritmului de schimbare.”
Elaborarea Raportului integrat pentru anul 2021 ia în considerare îndrumările standardelor și cadrelor internaționale, inclusiv: Inițiativa Globală de Raportare (GRI), Pactul Global al ONU (UNGC), Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU, Value Reporting Foundation (VRF), inclusiv utilizarea standardelor SASB, a principiilor de gândire integrată și a cadrului de raportare integrată; și unele dintre recomandările Grupului de lucru pentru informații financiare legate de climă (TCFD).
Pentru a citi raportul, vizitați PMI Integrated Report 2021. Pentru a afla mai multe despre sustenabilitate la PMI, vizitați site-ul web.
Disclaimer: material susținut de Philip Morris Romania
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.