Pharmafarm, distribuitorul Richter în România, este din nou funcțional

Matei Ion |
Data publicării:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a autorizat, din nou, funcţionarea filialei româneşti de distribuţie en-gros a companiei ungare Richter, Pharmafarm S.A., a anunţat compania maghiară.

Funcţionarea firmei a fost sistată la 21 iunie 2018, din cauza încălcării reglementărilor privind bunele practici de distribuţie en-gros (Good Distribution Practice). Richter a achiziţionat societatea Pharmafarm în 2007, iar la finalul anului 2017 avea 500 de angajaţi, s-a reiterat în comunicatul privind repornirea activităţii. Pharmafarm deţine şase depozite regionale şi colaborează strâns cu reţeaua de farmacii a societăţii-mamă, informează agenția MTI.

Pharmafarm deține 7 depozite regionale, în Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Mureș, Timișoara, și un depozit central în localitatea Corunca, din județul Mureș, având un portofoliu de peste 4.000 de produse farmaceutice, parafarmaceutice și cosmetice, furnizor pentru circa 2.500 de farmacii. Compania Pharmafarm a fost preluată în 2007 de grupul Gedeon Richter Plc, unul dintre cele mai importante nume de pe piața farmaceutică din Europa Centrală și de Est, cu 5 fabrici, 29 de reprezentanțe și 27 de subsidiare în 38 de țări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 413149.65RON
1 ETH = 7817.97RON
1 LTC = 375.04RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17412.890.22%
BET-BK3251.890.16%
BET-EF947.820.19%
BET-FI60306.41-0.48%
BET-NG1257.650.29%
BET-TR38398.340.22%
BET-TRN37323.070.22%
BET-XT1489.870.14%
BET-XT-TR3229.620.14%
BET-XT-TRN3145.920.14%
BETAeRO853.411.32%
BETPlus2566.960.20%
RTL38859.420.20%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel