Petromidia. Decizia Rompetrol Rafinare este definitivă

Mara Ivan |
Data publicării:
Ce se va întâmpla la Petromidia
Ce se va întâmpla la Petromidia

Rompetrol Rafinare şi-a propus repornirea activităţilor de producţie a rafinăriei Petromidia până la finele lunii septembrie, în acord cu graficul de lucrări şi livrarea echipamentelor necesare reparaţiilor şi verificărilor unităţilor afectate de incidentul din 2 iulie.

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni Bursei de la Bucureşti, unităţile de producţie vor intra treptat în fluxul operaţional.

"Acest termen este condiţionat de măsurile suplimentare de verificare şi testare a echipamentelor, în acord cu normele de siguranţă de pornire a acestora şi a măsurilor de siguranţă în exploatare, dar şi a avizării şi certificării instalaţiilor de către autorităţile de resort. În acest moment, în rafinărie au loc activităţi de reparaţie, electrice şi inginereşti specifice, în instalaţiile afectate", se precizează în documentul citat.

Funcţionarea instalaţiilor din cadrul rafinăriei Petromidia au fost întreruptă ca urmare a incidentului tehnic survenit pe data de 2 iulie 2021, în instalaţia de Hidrofinare Catalitică a Petrolului/Motorinei (Instalaţia HPM). O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la rafinăria Petromidia. În urma evenimentului, soldat cu moartea a două persoane şi rănirea altor patru, procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

Citește și Incendiul de la Petromidia. AMENDĂ de 50.000 de lei dată de Garda de Mediu

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a încheiat primul semestru al acestui an cu o pierdere netă de 22,8 milioane dolari, de 5,5 ori mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, de 126,5 milioane dolari.

Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi statul român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 419132.33RON
1 ETH = 7927.07RON
1 LTC = 381.08RON
1 XRP = 9.71RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel