Petrol. Riscul unei destabilizări a pieței a fost evitat

Simona Haiduc |
Data publicării:
Rusia și Arabia Saudită au bătut palma
Rusia și Arabia Saudită au bătut palma

Cunoscut drept OPEC+, acordul de colaborare încheiat de Organizația țărilor exportatoare de petrol (OPEC) cu Rusia și alți producători mondiali va fi prelungit. Ceea ce înseamnă că părțile implicate vor acționa în comun, adică vor menține cotele de producție la un anumit nivel, pentru a asigura echilibrul pieței petrolului. 

Ce înseamnă acest echilibru? Adică un preț ”rezonabil” al țițeiului, undeva în jurul valorii de 60-65 dolari/baril, mult peste cel dorit de Statele Unite (în jur de 30 de dolari/baril) și sub cel considerat corect de saudiți, adică aproximativ 70 de dolari/baril.

”Am ajuns la un acord. Vom prelungi această înțelegere, atât Rusia, cât și Arabia Saudită. Pentru ce perioadă? Ne mai gândim. Pentru șase sau nouă luni. Este posibil însă să fie nouă luni”, a anunțat președintele rus, Vladimir Putin, în marja summitului G20, de la Osaka, în Japonia. După toate probabilitățile, cele convenite în orașul nipon vor fi oficilizate marți, la reuniunea ministerială a OPEC de la Viena.

Citește și Rusia și Arabia Saudită pun la cale viitorul pieței petrolului

OPEC și aliații organizației, care pompează jumătate din petrolul mondial, au decis, în decembrie anul trecut, o reducere a ofertei cumulate cu 1,2 milioane de barili pe zi. O strategie care s-a dovedit câștigătoare, pentru că, în primul trimestru din 2019, prețul barilului a câștigat 30%, înainte de a-și modera ascensiunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408642.14RON
1 ETH = 7719.40RON
1 LTC = 365.44RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel