Petre Daea vrea o Lege a laptelui

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Legea Laptelui
Legea Laptelui

Ministerul Agriculturii vrea o Lege a Laptelui prin care se stabilește modul în care consumatorii sunt informaţi corect în privinţa conformităţii produselor alimentare ce au în compoziţie produse lactate, întrucât controalele realizate anul trecut au scos la iveală că 74% din agenţii economici controlaţi din zona patiseriilor, cofetăriilor şi restaurantelor utilizau grăsimi hidrogenate în locul produselor lactate, însă fără a informa consumatorii. 

"Anul trecut ne-am pus următoarea întrebare: Cum se explică că producătorii de lapte din România întâmpină dificultăţi în valorificarea acestui produs prin faptul că se dă un preţ mic, deşi atunci când piaţa nu este asigurată ar trebui să răspundă pozitiv pe cerere şi ofertă? Motiv pentru care am socotit necesar ca împreună cu ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor n.r), ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor n.r) şi ANAF (Agenţia Naţională de Administrare Fiscală n.r) să ne aşezăm la masa construirii unui program de a verifica ce se întâmplă în piaţă, de a constata pentru a lua măsurile necesare. Am făcut un control tematic anul trecut pentru a vedea ce se întâmplă în piaţă şi am constatat lucruri necorespunzătoare. (...) Am luat decizia de a face o lege (Legea laptelui n.r.) pentru a defini exact lucrurile şi a urmări cu atenţie acest produs în aşa fel încât falsurile să fie scoase din preocuparea unora care doresc printr-un câştig rapid să tulbure piaţa şi să pună la îndoială produsele pe care le fac românii", a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă. 

Citește și:Petre Daea vrea să lungească lista unor produse. Avantaje majore

Date îngrijorătoare

Potrivit datelor prezentate de Ionel Bunea, consilier Direcţia Generală Controale, Antifraudă şi Inspecţii din MADR, controalele s-au realizat în perioada 7 iunie - 8 august 2018 în Bucureşti şi în alte cinci municipii de judeţ, respectiv Iaşi, Cluj, Timişoara, Braşov şi Constanţa în 241 de unităţi (patiserii, cofetării, hipermarketuri cu patiserii proprii, pizzerii, restaurante/catering, fast food-uri, unităţi fornetti şi depozite de produse alimentare). 

Rezultatele controalelor au scos la iveală că din cele 241 verificate, 165 de unităţi, adică (74%) utilizează grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii, care cred că iau alimente ce conţin produse din lapte

Rezultatele controalelor s-au concretizat în amenzi de 768.300 de lei, sancţiuni cu avertisment, în 41 de cazuri, fiind confiscate 60 de kilograme de specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, respectiv creme de brânză, merdenele, pateuri, în general produse de patiserie şi cofetărie. În 12 cazuri s-a recurs la suspendarea activităţii pentru 30 de zile şi au fost interzise de la comercializare 12 produse de acest gen, iar 13 produse au fost oprite definitiv de la comercializare. 

Citește și:Secret descifrat. Ce ascunde ministrul Petre Daea în gențile lui

Daea vrea un Registru al Laptelui

Ministerul Agriculturii a lansat pe 18 decembrie în dezbatere publică proiectul Legii laptelui şi a produselor lactate, prin care vrea să reglementeze mai multe aspecte de pe această piaţă. În acest context, proiectul prevede zone distincte de prezentare în unităţile unde se comercializează produse lactate separate de cele unde sunt expuse produse obţinute din grăsimi vegetale, astfel încât consumatorul să su fie expus riscului de a confunda aceste produse; interzicerea utilizării de grăsimi vegetale în procesul de fabricaţie a tuturor produselor lactate sau procesate din lapte; stabilirea regulilor privind trasabilitatea acestor produse, respectiv linii de producţie separate, etichetare distinctă, raioane de comercializare delimitate distinct şi marcate corespunzător în scopul informării corecte a consumatorilor; unităţile de alimentaţie publică (patiserii, cofetării pizzerii, HoReCa, vor afişa vizibil şi lizibil produsele ce au în componenţă specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate; sancţiuni pecuniare descurajatoare pentru agenţii economici care încalcă aceste prevederi inclusiv măsuri de suspendare a autorizaţiilor de funcţionare. 

Citește și:Petre Daea: România nu se va mai da jos de pe piedestal!

De asemenea, potrivit acestui proiect de lege, se va înfiinţa Registrul Laptelui, iar operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul procesării laptelui crud şi producţiei laptelui de consum şi a produselor lactate, destinate comercializării, pot desfăşura aceste activităţi numai în baza înregistrării în Registrul Laptelui, întocmit de direcţia tehnică de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468236.68RON
1 ETH = 16016.05RON
1 LTC = 430.63RON
1 XRP = 6.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel