Petre Daea. România s-a așezat cu fața spre sistemul de irigații

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Gușă, sunat IMEDIAT de Petre Daea când a aflat ce decizie a luat: Supărat, mi-a zis următorul lucru
Gușă, sunat IMEDIAT de Petre Daea când a aflat ce decizie a luat: Supărat, mi-a zis următorul lucru

Astăzi, oriunde ne-am afla ne putem întrebarea dacă aceste schimbări climatice sunt o realitate. Da, sunt o realitate, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent la dezbaterile organizate, marți, de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News şi DC Business, pe tema SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI IMPACTUL ÎN ECONOMIE. 

Voi merge pe culoarul interpretărilor științifice ale fenomenului schimbărilor climatice. Nu există altă țară care să dețină bazine hidrografice așa cum are România. Practic, peste tot avem sursă de apă dulce, pe care noi, spre deosebire de alții, nu trebuie decât să le folosim.  

România este mângâiată de Dunăre, cu parcursul ei de 1100 de kilometri, este brăzdată de răuri și pârâuri. O rețea care poate fi pusă la dispoziția agriculturii și nu numai. Făcând mai mult decât alții, dar mai puțin decât unii, astăzi România a rămas cu relicvele unui sistem de irigații, pentru că multe s-au distrus. Acum, se lucrează la refacerea acestui sistem, astfel încât pretutindeni să ajungă apă. De doi ani și 10 luni, România s-a așezat cu fața spre acest sistem de rigații.

Lucrăm după desenele și schițele lăsate de generațiile trecute. Avem astăzi 56 de obiective de investiții - refacerea stațiilor de pompare, care duc apă pe 2000 de kilometri. Un efort considerabil, dar meritat. Am împins apa cu banii statului și am pus apă gratis la dispoziția fermierilor.

Citește și Oficial ANM. Schimbările climatice, o mare nenorocire

Cercetarea este datoare, pentru că nu am făcut suficient în acest domeniu. Din 52 de stațiuni de cercetare, cu specificul lor, cu capacitatea lor de exprimare din punct de vedere științific, mai rămăseseră puține. Din 2009 până în 2017 nu s-au reușit decât trei hotărâri de guvern. Acum se lucrează și la această problemă, astfel că 49 de astfel de stațiuni și-au reluat activitatea. Iar ministerul Agriculturii depune un efort financiar substanțial pentru a reda viață acestor centre, care oferă soluții la problemele care apar.

Trebuie să conștientizăm că, astăzi, se schimbă clima și, prin urmare, trebuie să ne schimbăm și noi modul de gândire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481163.87RON
1 ETH = 17484.09RON
1 LTC = 517.67RON
1 XRP = 11.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel