Peste un sfert dintre angajaţii români şi-ar schimba actualul loc de muncă pentru bonusuri mai consistente

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Informaţii interesante despre salariaţii din România.

Conform unui sondaj specializat, rezultă că peste 25% dintre angajații români sunt interesați să-și schimbe locul de muncă cu un altul care le-ar oferi un salariu atractiv și beneficii extra-salariale competitive. În același timp, aproape jumătate din respondenți (48%) nu ar accepta un salariu mai mic pentru un post care ar avea un impact social mai mare.

În acest sens, sondajul realizat de Undelucram şi Sodexo Benefits and Rewards Services arată că 77% dintre cei chestionaţi se gândesc şi la impactul pe care îl au din rolurile lor în societate, iar 43% consideră că implicarea în societate este echivalentă cu impactul direct al muncii pe care o fac.

Totodată, 7% dintre angajaţi subliniază că ar vrea să devină antreprenori, iar aproximativ 24% au ales actualul loc de muncă datorită pachetului salarial, 17% au fost motivaţi de perspectivele de promovare şi dezvoltare profesională, 16% au apreciat flexibilitatea programului şi tot 16% posibilitatea de a lucra online.

De asemenea, 11% dintre respondenţi şi-au ales locul de muncă pentru domeniul în care activează compania, iar acelaşi procent pentru impactul pe care îl are jobul actual. În plus, aproape 10% dintre angajaţi şi-au ales locul de muncă în funcţie de brandul companiei, în timp ce 8% în raport de manageri şi de colegi.

Potrivit sursei citate, circa 28% dintre respondenţi şi-ar schimba actualul loc de muncă dacă ar primi o ofertă care poate include beneficii extra-salariale (card de masă, vouchere cadou/de vacanţă sau asigurări). În acelaşi timp, 22% dintre salariaţi ar face acest lucru pentru oportunităţi mai bune de promovare sau dezvoltare profesională, iar aproximativ 13% şi-ar schimba locul de muncă pentru unul care oferă mai multă flexibilitate sau unul care are însemnătate pentru ei şi un impact benefic asupra societăţii.

O pondere mai mică, de 7%, dintre angajaţi ar vrea un alt loc de muncă din cauza volumului foarte mare de muncă şi pentru a nu mai lucra peste program, iar 6% şi-ar dori să aibă un alt manager.

Pachetul salarial este principalul aspect care îi determină pe 19% dintre angajaţii români să rămână la un loc de muncă, în timp ce 18% sunt motivaţi de faptul că au un loc de muncă stabil. Pe de altă parte, 17% rămân la acelaşi loc de muncă datorită echipei cu care lucrează, iar 16% apreciază faptul că au un echilibru între carieră şi timpul liber. În jur de 11% dintre angajaţi rămân la actualul loc de muncă pentru recunoaşterea pe care o primesc din partea echipei, 9% pentru impactul pe care munca lor îl are în societate, 8% pentru perspectivele de dezvoltare profesională şi tot 8% pentru proiectele în care sunt implicaţi.

Pentru 43% din totalul celor chestionaţi, implicarea în societate înseamnă să simtă că munca lor are un impact pozitiv în comunitatea din care fac parte. Pe acest principiu, 23% dintre angajaţi simt că se implică în societate atunci când donează bani sau alte produse către persoane sau asociaţii, în timp ce 13% susţin că aduc o contribuţie în momentul în care fac voluntariat.

Dacă ar fi să aleagă strict între pachetul salarial şi impactul muncii lor în societate, 18% dintre cei intervievaţi ar alege un loc de muncă în funcţie de impactul avut. Pe de altă parte, aproape jumătate (48%) dintre angajaţi nu ar accepta un salariu mai mic pentru un loc de muncă cu impact social mai mare.

La sondajul realizat în luna mai a acestui an, au participat 2.186 de respondenţi, care sunt angajaţi în domenii precum: IT, retail, financiar-bancar, Business Process Outsourcing & servicii, telecomunicaţii, producţie bunuri de consum, servicii de sănătate, producţie industrială, HoRe-Ca, producţie-transport hidrocarburi/energie, servicii ştiinţifice/tehnice, construcţii/imobiliare, media & cultură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7417
Diferența -0.0119
Zi precendentă 4.7536
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7417 RON
GBP flag1 GBP = 5.9965 RON
CHF flag1 CHF = 5.2954 RON
AUD flag1 AUD = 2.9964 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3060 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4467 RON
XAU flag1 XAU = 443.9424 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408775.27RON
1 ETH = 11127.11RON
1 LTC = 604.19RON
1 XRP = 10.54RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17659.650.47%
BET-BK3336.850.41%
BET-EF960.810.34%
BET-FI62359.660.25%
BET-NG1280.58-0.25%
BET-TR38942.460.47%
BET-TRN37851.950.47%
BET-XT1513.330.35%
BET-XT-TR3280.530.35%
BET-XT-TRN3195.470.35%
BETAeRO866.810.58%
BETPlus2605.630.53%
RTL39312.940.44%

Comunicate de presa

Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel