Peste 65% dintre studenții de la Politehnică, vaccinați. Cine va prinde loc în cămin

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat miercuri că din informaţiile pe care le are în prezent, 65% dintre studenţii instituţiei de învăţământ sunt vaccinaţi împotriva COVID-19.

"Din informaţiile pe care le avem în acest moment de la studenţi, de la asociaţiile studenţeşti - 65% dintre studenţi sunt deja vaccinaţi şi 15% dintre ei doresc să se vaccineze", a precizat rectorul pentru Agerpres.

El şi-a manifestat speranţa ca în această săptămână să se deschidă un centru de vaccinare în Complexul Studenţesc Regie.

"Ne dorim să deschidem centrul de vaccinare, sper să reuşim în această săptămână, astfel încât toţi studenţii care vin la universitate să poată se vaccineze, dacă încă nu au făcut-o, chiar în campusul universităţii. Centrul de vaccinare va fi în Regie. Nu este un centru destinat exclusiv Politehnicii", a informat Costoiu.

Rectorul Politehnici a mai adăgat faptul că prioritate la cazare vor avea studenții vaccinați și că se așteaptă ca rata vaccinarii în rândul studenților să ajungă la aproximativ 80%. 

În aceste condiții, studenții nevaccinați nu vor avea șanse prea mari să prindă un loc în cămin.

"Respectăm toate măsurile sanitare impuse se autorităţi. Vom începe cazarea, prioritate vor avea studenţii vaccinaţi. Aceasta este decizia pe care am adoptat-o în Consiliul de Administraţie. Informaţiile pe care le avem în acest moment de la studenţi, de la asociaţiile studenţeşti arată că 65% dintre studenţi sunt deja vaccinaţi şi 15% dintre ei doresc să se vaccineze. (...) Având în vedere numărul mare de studenţi vaccinaţi, credem că doar cei vaccinaţi vor putea avea acces, pentru că, din nefericire, numărul de locuri a fost redus ca urmare a impunerii măsurilor sanitare. Am diminuat numărul de locuri din camere astfel încât să respectăm normele sanitare, astfel încât estimăm, având în vedere reducerea numărului de locuri în cămine şi numărul mare de studenţi vaccinaţi din universitate, că doar studenţii vaccinaţi vor reuşi să prindă loc în căminele universităţii", a declarat Costoiu.

La nivelul Capitalei, se înregistrează o rată de vaccinare împotriva Covid-19 de peste 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani. 

"În momentul de faţă, la nivelul municipiului Bucureşti s-a depăşit rata de acoperire vaccinală de 50% din populaţia rezidentă eligibilă, de peste 12 ani, mai exact este 50,15%, urmat judeţul Cluj, care are o rată de acoperire vaccinală de 46,32%. Ca sumarizare, 40% dintre judeţe, incluzând municipiul Bucureşti, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%, aproximativ 55% dintre judeţe au o rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30% şi mai sunt două judeţe, Giurgiu şi Suceava, care au o rată de acoperire vaccinală aproape de 20%, în jur de 19,7%", a declarat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă susținută marți la Palatul Victoria.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 499465.14RON
1 ETH = 15572.46RON
1 LTC = 623.71RON
1 XRP = 14.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel