Peste 2 milioane de turiști într-un an. Județul care concurează Capitala și litoralul

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Castelul Bran a avut peste un milion de vizitatori
Castelul Bran a avut peste un milion de vizitatori

Vizitatorii principalelor obiective turistice din județul Brașov au depășit numărul de două milioane în anul 2018. Cele mai vizitate de turiști au fost castelul Bran, Biserica Neagră din Brașov și cetățile Râșnov și Făgăraș. Doar castelul Bran a depășit un milion de turiști, în creștere ușoară față de anul precedent, transmite Agerpres.

”În anul 2018, Castelul Bran şi-a păstrat numărul de vizitatori în ciuda problemelor cauzate de infrastructura defectuoasă. Ne referim aici la DN73 Braşov-Piteşti, care a fost în şantier o perioadă lungă de timp şi (...) lucrarea nu a fost finalizată. Astfel, la Castelul Bran au venit, ca şi în 2017, un milion de turişti, în care includem gratuităţile pentru categoriile defavorizate, participanţii la evenimentele publice şi private, anul 2018 fiind, ca şi anul precedent, foarte bogat în acest sens. Concret, creşterea numărului de turişti nu a fost mare, cu puţin peste 1% faţă de 2017, dar mai mică decât în anii anteriori, care nu ne mulţumeşte şi care, din datele noastre, îi afectează în primul rând pe turiştii români”, a declarat Bogdana Balmuş, P.R. manager la Castelul Bran.

Pe locul 2 este cetatea Râşnov, cu 450.043 de vizitatori, cu 30.000 mai mulţi decât în 2017, la acest rezultat contribuind numărul mare de evenimente culturale organizate în perioada estivală și promovarea cetăţii pe site-urile turistice. Într-un top întocmit de publicaţia de turism Traveler, în 2015, Cetatea Râşnov se afla pe lista celor mai frumoase castele de zăpadă care trebuie vizitate pe timp de iarnă, fiind pe poziţia zece după alte cetăţi din Germania, Japonia, Scoţia, Cehia, Rusia, Turcia sau Norvegia. În 2019, Cetatea Râşnov, va intra într-un proces de reabilitare cu fonduri europene, ceea ce va duce la închiderea unor spaţii de vizitare, lucru care va duce la scăderea numărului de turişti, conform autorităţilor locale din Râşnov.

O zonă axată pe turismul cultural

Numărul turiştilor a crescut anul trecut şi la Biserica Neagră, cel mai vizitat obiectiv din municipiul reşedinţă, cu 28.642 faţă de 2017. Astfel, 308.084 de turişti, din care 143.696 au fost străini, au vizitat Biserica Neagră, în 2018, faţă de 278.442 în 2017, declarat pentru AGERPRES Anca-Mihaela Milea, de la Biserica Neagră. Pe lângă Biserica Neagră, Piaţa Sfatului rămâne o zonă foarte vizitată din municipiul reşedinţă, pe tot parcursul anului, datorită faptului că aici se organizează evenimentele culturale ale oraşului, de la festivaluri, concerte, la târguri şi expoziţii.

Citește și:

Românii, cei mai numeroși dintre turiștii care au vizitat Bulgaria

Şi Cetatea Făgăraş începe să atragă de la un an la altul tot mai mulţi turişti, astfel că, anul trecut, a fost vizitată de 157.000 de persoane, faţă de 130.000 în 2017. ”Nu numai numărul de turişti a fost în creştere, ci şi cel al grupurilor organizate, de la 824 în 2017 la 1069 anul trecut, multe fiind din străinătate. Turiştilor le place că Cetatea este foarte bine conservată, circuitul cetăţii este bine organizat, iar numărul evenimentelor culturale a crescut şi va creşte în continuare. Am avut festivaluri, expoziţii, lansări de carte, concerte diverse, iar faptul că, în ultimii ani, noi participăm la târguri de turism unde ne promovăm, se vede în creşterea numărului de vizitatori. Amintim de asemenea, promovarea Cetăţii Făgăraş pe site-uri dedicate turismului. Chiar dacă, în 2019, Cetatea Făgăraş va intra într-un program de reabilitare cu fonduri europene, vizitarea obiectivului turistic nu va fi absolut de loc afectată pentru că lucrările vizează zidurile de apărare şi alte zone unde nu ajung turiştii”, a afirmat managerul Cetăţii Făgăraş, Elena Bejenaru.

La nivelul Regiunii Centru, judeţul Braşov a ocupat şi în 2018 primul loc ca număr de turişti, iar la nivel naţional, ocupă locul trei ca destinaţie turistică, după municipiul Bucureşti şi judeţul Constanţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454527.01RON
1 ETH = 15601.29RON
1 LTC = 473.04RON
1 XRP = 10.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel