Peste 13.500 de IMM-uri au aplicat pentru bani europeni

Matei Ion |
Data publicării:
Remus Borza a făcut o radiografie neiertătoare a situației economice din România
Remus Borza a făcut o radiografie neiertătoare a situației economice din România

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat miercuri, la Piatra-Neamţ, că circa 13.500 de companii s-au înscris deja în aplicaţia informatică privind cele trei scheme de ajutor de stat.

"Ieri am lansat la ora 10,00 aplicaţia informatică pentru cele trei scheme de ajutor de stat pentru acel un miliard de euro pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Astăzi, la ora 15,30, în aplicaţia informatică erau 13.500 companii, potenţiali beneficiari ai banilor europeni, care s-au înscris deja. Estimăm că pe toată perioada de derulare ajungem la aproape 100.000 companii. Avem o aplicaţie informatică şi am dat drumul în etape, pentru că este imposibil să faci verificarea dosarelor de finanţare într-un mod manual. Totul trebuie făcut informatic, automatizat. Ne vom ocupa ca până la 31 decembrie să se semneze şi să dăm drumul la bani", a afirmat Popescu.

După ce a vizitat trei agenţi economici importanţi cu capital românesc din judeţul Neamţ, ministrul Virgil Popescu s-a arătat dezamăgit că aceştia nu au fost sprijiniţi de guvernul anterior.

"La Kober, de exemplu, unde se fabrică centralele Motan, nimeni nu i-a ajutat să dezvolte cercetarea în domeniul lor. Ţinând cont de planul PNL privind extinderea reţelei inteligente de distribuţie a gazelor naturale, centralele de aici - fiind singurul producător din România - pot deveni un jucător nu doar pe piaţa românească, ci pe piaţa regională. Faptul că s-ar putea ca centralele de aici să se vândă în toată ţara şi în Europa ar fi un lucru extraordinar pentru judeţul Neamţ. Am fost la Comes, unde am văzut lucruri uluitoare care s-au făcut. Investiţie nouă în domeniul petrolului şi gazelor. Oamenii aceia exportă mai mult decât vând în ţară. Oamenii aceia trebuie ajutaţi. Vorbim de un capital românesc care trebuie ajutat, să lucreze cu Romgaz, cu Transgaz. Nu i-a băgat nimeni în seamă. Oare de ce autorităţile judeţene - au avut guvern până în 4 noiembrie - nu au făcut ceva pentru această companie românească? Ultima companie pe care am vizitat-o, EuroEM, face lucruri uluitoare. Am văzut fabrica de ţevi pentru canalizare, cu diametru de trei metri. Nimeni nu i-a luat să îi împingă de la spate, să îi pună în lumina reflectoarelor. În acelaşi grup de firme este o companie în domeniul petrol şi gaze care explorează o sondă de foraj la mare adâncime, la 5.000 metri. Să nu te duci tu Ionel Arsene, care ai deţinut preşedinţia Autorităţii pentru Resurse Minerale, să îi ajuţi pe oamenii aceia să îşi încheie acordul petrolier? Este strigător la cer", a mai spus ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5795
Diferența 0.0159
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5795 RON
GBP flag1 GBP = 5.9317 RON
CHF flag1 CHF = 5.1868 RON
AUD flag1 AUD = 2.8802 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4291 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 433.5050 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372656.54RON
1 ETH = 8589.45RON
1 LTC = 406.89RON
1 XRP = 10.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17414.20-0.13%
BET-BK3279.960.01%
BET-EF946.10-0.10%
BET-FI62147.870.76%
BET-NG1257.41-0.23%
BET-TR38401.21-0.13%
BET-TRN37325.85-0.13%
BET-XT1495.97-0.08%
BET-XT-TR3242.91-0.08%
BET-XT-TRN3158.83-0.08%
BETAeRO864.500.05%
BETPlus2571.46-0.13%
RTL38692.95-0.13%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel