Pesta porcină scumpește cârnații de grătar ai europenilor

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Cârnații de grătar se scumpesc în această vară
Cârnații de grătar se scumpesc în această vară

Europenii ar putea fi nevoiţi să plătească mai mult pentru cârnaţii de grătar în vara acestui an, din cauza pestei porcine care decimează şeptelul de porci în cealaltă parte a globului, transmite Bloomberg. 

Fermierii din China şi ţările vecine se confruntă cu o epidemie de pestă porcină africană, ceea ce stimulează cererea pentru importurile de carne de porc. Producătorii de carne de porc din Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial, se numără printre principalii câştigători în acest an, vânzările spre China înregistrând o creştere de 43% în primele cinci luni ale acestui an. 

Deşi această creştere este o veste bună pentru crescătorii de porci, ea este responsabilă şi pentru creşterea preţurilor la cârnaţii de grătar pentru europeni. Un indicator care măsoară preţul la carnea de porc în Danemarca este la cel mai ridicat nivel de după 2017 iar un indicator similar din Spania este la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu. În Franţa, o asociaţie a măcelarilor şi procesatorilor susţine că piaţa cărnii de porc este în criză, avertizând că mulţi membri ai asociaţiei renegociază preţurile cu retailerii pentru a acoperi costurile în creştere. 

Citește și: Cinci noi focare de pestă porcină în sudul României

Creşterea preţurilor la angro nu se reflectă imediat la casele de marcat ale supermarketurilor, aceste majorări ar putea face magazinele mai reticente să scoată la vânzare cârnaţii de grătar în perioada verii. 

"În sezonul grătarelor, tradiţional există oferte de carne ieftină de porc în încercarea de a-i atrage consumatori în magazin. Nu vom vedea nimic similar cu nivelul pe care îl vedeam de obicei" susţine Rupert Claxton, director la firma de consultanţă Gira. 

Rezidenţii UE se numără printre cei mai mari consumatori de carne de porc din lume însă preţurile ar putea rămâne la un nivel ridicat pentru o perioadă. Potrivit prognozelor Comisiei Europene, exporturile blocului comunitar ar urma să crească cu 12% în acest an şi anul următor în condiţiile în care China va cumpăra mai mult iar consumul intern se va reduce pe măsură ce unii cumpărători vor alege opţiuni mai ieftine precum carnea de pui. 

Impactul epidemiei de pestă porcină din China asupra preţurilor globale la carnea de porc "este posibil să continue pentru mai mult luni" a apreciat recent Ministerul francez al Agriculturii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503599.22RON
1 ETH = 15977.27RON
1 LTC = 606.21RON
1 XRP = 15.86RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel