Perspective îngrijorătoare pentru moneda națională. Experți: ”Situație fără precedent”

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani
Bani

Perspectivele de anul viitor ale leului nu sunt dintre cele mai bune se spune într-un studiu.

Moneda naţională se va deprecia anul viitor în raport cu euro, iar cursul de schimb va ajunge la 5,05 lei/euro în următoarele 12 luni, se arată într-un studiu realizat de o companie fintech, remis, luni, AGERPRES.

În studiul care evaluează piaţa valutară pentru 2023, iBanFirst oferă o prezentare generală macroeconomică pentru următorul an şi impactul potenţial pe care evoluţia principalelor valute l-ar putea avea asupra companiilor româneşti care derulează plăţi internaţionale şi care ar trebui să adopte o politică de protejare în faţa riscului valutar.

Experţii companiei susţin că ne aflăm într-o situaţie fără precedent, rareori fiind prognozată o recesiune cu atât de mult timp în avans. Mai multe economii se află în pragul colapsului: ţările care fac parte din zona euro, Marea Britanie, precum şi ţările a căror bulă imobiliară a continuat să crească în ultimii ani, cum ar fi Canada şi Australia. Pe de altă parte, Statele Unite ar putea evita o recesiune dacă sectorul imobiliar, care reprezintă 5% din creşterea economică a SUA, nu se va clătina în perioada următoare. Scăderea momentană a preţurilor reflectă o ajustare a pieţei, dar nu un colaps al acesteia.

China nu va reprezenta un motor de dezvoltare în cursul anului următor. Conform previziunilor companiei, este de aşteptat ca rata de creştere a Chinei să încetinească semnificativ în 2023, la aproximativ 3%. Obiectivul Guvernului chinez este să ajusteze economia, care în prezent este penalizată de strategia zero-Covid şi de greutatea cu care se desfăşoară restructurarea pieţei imobiliare, începută în septembrie 2021. Investitorii anticipează o pierdere totală de 130 de miliarde de dolari generată de incapacitatea de plată a dezvoltatorilor chinezi.

Pentru piaţa valutară, perspectiva intrării în recesiune înseamnă o reîntoarcere la condiţiile de volatilitate, precum şi o depreciere a dolarului american. În opinia experţilor iBanFirst, dolarul american este supraevaluat faţă de majoritatea monedelor. De exemplu, acesta este supraapreciat cu aproximativ 28% faţă de euro, dacă ne raportăm la cursul de schimb real.

Deşi unii analişti vorbesc despre posibilitatea unei noi intervenţii coordonate pe piaţa valutară din partea principalelor ţări dezvoltate, cum a fost în cazul acordului Plaza din 1985, acest lucru rămâne la nivel ipotetic pe termen scurt. "Suntem încă departe de nivelurile supraevaluate de atunci, prin urmare este mai probabil să asistăm la intervenţii individuale ale băncilor centrale, pentru a limita deprecierea monedelor lor naţionale", subliniază sursa citată.

Conform previziunilor companiei de profil, cursul de schimb euro/dolar va avea o tendinţă de creştere pe parcursul anului 2023, începând de la pragul de 0,90 dolari/euro în primul trimestru, la 1,05 dolari/euro la 6 luni, urmând ca până la finalul anului să atingă vârful de 1,08 dolari/euro.

"În cursul anului viitor, companiile internaţionale vor activa în continuare într-un mediu de afaceri extrem de volatil, fiind predispuse riscurilor valutare. Pentru a-şi menţine competitivitatea pe pieţele externe, acestea trebuie să anticipeze fluctuaţiile pieţei, să elaboreze scenarii de prognoză pe termen mediu şi lung şi să aibă în vedere implementarea unei strategii de acoperire a riscurilor. Echipa noastră de specialişti forex vine în întâmpinarea companiilor de import - export cu know-how-ul necesar şi cu instrumente de hedging personalizate pentru a le sprijini să depăşească provocările cu care s-ar putea confrunta în operarea tranzacţiilor transfrontaliere", a afirmat Alin Latu, country manager iBanFirst România.

Totodată, predicţiile pentru anul următor legate de evoluţia leului sunt uşor pesimiste. Cursul valutar pentru anul 2023 va fi influenţat de câţiva factori majori, principalul factor fiind nivelul inflaţiei.

"Pe măsură ce vom observa o reducere a inflaţiei, leul va slăbi în raport cu moneda europeană. Considerăm aprecierea recentă a leului ca fiind una tranzitorie, direct influenţată de intrările investitorilor străini în titluri de stat, denominate în lei, dar şi de managementul riguros al lichidităţii practicat de către Banca Naţională a României", a mai declarat Alin Latu.

iBanFirst estimează o depreciere a monedei naţionale în următorul an în raport cu euro. Astfel, cursul mediu anticipat pentru orizontul de 6 luni este de 4,95 - 4,98 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni acesta este de 5,03 - 5,05 lei pentru un euro.

Fondată în 2013, cu sediul central în Belgia, iBanFirst este reglementată ca instituţie de plată, deservind peste 4.000 de clienţi din întreaga Europă. Membră a reţelei globale SWIFT de comunicare interbancară şi certificată SEPA, iBanFirst deţine acreditări AISP şi PISP în cadrul PSD2.

Citește și: Prognoză sumbră a BNR: Falimente și concedieri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 477918.12RON
1 ETH = 17332.09RON
1 LTC = 513.50RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16760.96-2.30%
BET-BK3128.67-1.93%
BET-EF909.36-2.26%
BET-FI61168.98-0.78%
BET-NG1204.39-2.13%
BET-TR36961.12-2.30%
BET-TRN35926.12-2.30%
BET-XT1445.17-2.10%
BET-XT-TR3132.80-2.10%
BET-XT-TRN3051.54-2.10%
BETAeRO887.17-1.16%
BETPlus2478.51-2.31%
RTL37311.21-2.31%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel