Permis auto 2020. Schimbări ce țin de permisul de conducere

Dana Mihai |
Data publicării:
Anul 2019 a adus câteva modificări importante în materie de reguli și sancțiuni pentru cei care dețin un permis auto
Anul 2019 a adus câteva modificări importante în materie de reguli și sancțiuni pentru cei care dețin un permis auto

Anul 2019 a adus câteva modificări importante în materie de reguli și sancțiuni pentru cei care dețin un permis auto sau pentru cei care vor să obțină unul.

Așadar, trebuie să reamintim șoferilor că în situația în care un medic (nu doar cel de familie) observă o afecțiune medicală, acesta are dreptul să trimită persoanele în cauză la examinare într-o clinică autorizată. Șoferii primesc însă și o veste bună: fișa medicală necesară la obținerea sau reînnoirea permisului auto este valabilă timp de un an, în condițiile în care, până nu demult, aceasta avea o valabilitate de doar șase luni.

Sistemul informatic de la Direcția Permise, blocat. Ce se întâmplă cu examenele

Prin urmare, șoferii care suferă de afecțiuni ce nu permit deținerea permisului auto pot fi trimiși la un control medical de către orice medic, nu doar de cel de familie. Conform Legii nr. 345/2018, biletul de trimitere va fi trimis șoferilor cât mai repede, iar în maximum trei zile lucrătoare de la comunicare, aceștia vor fi obligați să se prezinte la clinica indicată pentru o examinare medicală de specialitate. De aici, decurg trei variante.

Prima variantă este prezentarea la examinare și constatarea că șoferul este apt să conducă mașini în continuare, caz în care nu i se suspendă permisul. Varianta a doua implică prezentarea la examinare și constatarea că șoferul este inapt să mai conducă automobile, cea de-a treia situație posibilă fiind cea în care șoferul refuză să se prezinte la examinarea medicală. În fiecare dintre aceste situații, șoferul va rămâne fără permis și își va putea recăpăta actul numai după ce va scăpa de afecțiunile medicale.

Cea de-a doua modificare legislativă care vizează șoferii se referă la valabilitatea fișei medicale. Potrivit Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1.428/2019, valabilitatea fișei medicale, de care au nevoie atât viitorii, cât și actualii șoferi, a fost dublată (de la șase luni s-a ajuns la un an). Actualul model al fișei medicale conține și o rubrică referitoare la examenul pneumologic, necesar doar pentru cei care vor permis pentru camioane de marfă sau pentru autobuze, adică pentru categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E.

Astfel, aceste categorii de șoferi vor fi testați pentru apnee în somn (oprire temporară a respirației). Șoferii care suferă de apnee pot obține permisul doar dacă dovedesc că își controlează afecțiunea, că respectă un tratament adecvat și că prezintă îmbunătățiri în ceea ce privește somnolența. De asemenea, aceste persoane trebuie să se ducă periodic la controale medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 469436.82RON
1 ETH = 16173.13RON
1 LTC = 461.95RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel