Pericolul care pândește Italia. Ce spune un important om de afaceri

DCBusiness Team |
Data publicării:

Posibilitatea ca Italia să intre în incapacitate de plată a datoriei sale este incertă, dar nu poate fi exclusă, a afirmat, miercuri, Andrew Balls, director în cadrul PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume, subliniind, totuși, că emiterea unei monede paralele sau redenominalizarea lirei italiene sunt scenarii mult mai plauzibile.

"Incapacitatea de plată a datoriei publice este puţin probabilă, dar nu este o probabilitate zero. Un scenariu mult mai plauzibil ar fi o combinaţie între emiterea unei monede paralele sau chiar redenominalizarea", a declarat Andrew Balls, la o conferinţă desfăşurată la Londra.

"California a emis o monedă paralelă în 2008, deci, dacă s-a putut întâmpla, nu este evident că nu s-ar putea întâmpla în Italia", a spus oficialul PIMCO. Acesta a adăugat că nu se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să majoreze ratele dobânzilor în 2019.

Miercuri, Comisia Europeană a respins bugetul Italiei pe 2019, deoarece contravine reglementărilor fiscale ale UE, dar autorităţile de la Roma au anunţat că nu intenţionează să-şi schimbe planurile. Proiectul prevede majorarea deficitului la 2,4% din PIB anul viitor, de la 1,8% din PIB previzionat pentru acest an.

"După ce a evaluat proiectul de plan bugetar revizuit prezentat la 13 noiembrie de autorităţile de la Roma, Comisia Europeană confirmă existenţa unui caz deosebit de grav de neconformitate cu recomandarea adresată Italiei de către Consiliu la 13 iulie 2018", se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Prin urmare, Comisia Europeană a lansat procedura pentru deficit excesiv, pe baza faptului că imensa datorie publică a Italiei nu va fi redusă, aşa cum cer reglementările UE. Procedura poate duce în final la sancţiuni financiare echivalente cu 0,2% din PIB, adică aproximativ 3,4 miliarde euro. Demararea respectivei proceduri ar trebui în acest caz să fie aprobată de statele membre.

În prezent datoria Italiei depăşeşte 130% din PIB şi este a doua cea mai ridicată din zona euro, după cea a Greciei. La Roma, coaliţia aflată la guvernare sfidează în continuare Comisia Europeană. "Suntem convinşi de cifrele din bugetul nostru. Vom vorbi despre asta în următoarele luni", a afirmat ministrul italian de interne Matteo Salvini (extrema-dreaptă). Acesta a avertizat că eventualele sancţiuni împotriva Italiei ar fi "lipsite de respect".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389087.15RON
1 ETH = 8647.49RON
1 LTC = 382.38RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel