Pensionare. Modificare privind reconstituirea vechimii

Andreea Craciun |
Data actualizării: | Data publicării:
Cetățenii a două noi localități se vor putea pensiona anticipat fără penalități / Foto: Arhivă
Cetățenii a două noi localități se vor putea pensiona anticipat fără penalități / Foto: Arhivă

La Senatul Românie a fost depusă recent o propunere legislativă elaborată de un fost ministru al Muncii, în prezent deputat, proiect de act normativ care, dacă parcurge cu bine întreg procesul de aproabare parlamentară ar putea rezolva, începând din 2023, una dintre marile probleme ale persoanelor care doresc să-și reconstituie vechimea de muncă în vederea pensionării. 

Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și a legii nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost prezentat de Violeta Alexandru, ce propune, în inițiativa sa, ca tarifelor mari percepute acum de firmele de arhivare să fie înlocuite cu unele limitate prin lege, statul urmând să deconteze cheltuielile făcute de cetățeni cu aceste documente din arhive o dată pe an. 

Fără a indica propriu-zis niște limite, inițiatorii stabilesc în propunerea legislativă că aceste tarife maximale vor fi stabilite de cei de la Arhivele Naționale, după consultarea firmelor din domeniu. Iar tarifele vor fi scutite de TVA. Nu de multe ori, actualii și foștii salariați reclamă costurile uriașe ale serviciilor de arhivare private și faptul că, pentru a-și reconstitui vechimea pentru stabilirea cât mai corectă a pensiei, sunt nevoiți să scoată mii de lei din buzunar. Noile măsuri ar urma să se aplice abia din 2023. 

Mai departe, aceeași propunere legislativă prevede că documentele în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind stagiile de cotizare la pensiile publice pe care le dețin acum cei de la arhivele naționale și casele de pensii să fie predate cu prioritate firmelor autorizate să presteze servicii arhivistice. Iar costurile acestei operațiuni vor fi suportate din bugetele arhivelor și al caselor de pensii. 

Prin propunerea legislativă se dorește introducerea unei obligativități pentru persoanele care predau aceste documente spre arhivare, să menționeze toate denumirile pe care le-au avut în toată perioada de la înființare și până la desființare, scrie Avocatnet.

Citește și La pensie, cu 15 ani mai devreme. Lege adoptată

În privința celor care dețin documentele (creatorii sau deținătorii lor, inclusiv succesorii în drepturi ai acestora) este prevăzută, în aceeași document, obligativitatea acestora de a elibera, la cerere, certificate, adeverințe, copii ori extrase de pe acele documente, în cel mult 90 de zile lucrătoare.

Aceeași propunere legislativă mai prevede și modificarea Codului muncii, a unei prevederi care a fost introdusă chiar anul acesta, prin care firmele vor fi obligate, în cazul falimentului sau lichidării să emită în cel mult 90 de zile lucrătoare adeverințele de activitate salariaților și să facă închiderea carnetelor de muncă, riscând altfel o amendă între 300 și 1.000 de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 384447.88RON
1 ETH = 8754.16RON
1 LTC = 416.74RON
1 XRP = 10.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel