Pensionare. FACILITĂȚILE care DISPAR de la 1 septembrie

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Cei care vor să iasă la pensie până în septembrie mai pot beneficia de aceste facilități
Cei care vor să iasă la pensie până în septembrie mai pot beneficia de aceste facilități

Ultimii trei ani au fost unii dintre cei mai avantajoși pentru cei care au ieșit la pensie.Acestea au fost date de mai multe prevederi legale printre care se numără cele care au permis pensionarea mai devreme cu doi ani fără penalizare pentru cei care locuiesc în zone poluate.

Deja se știe că actualul guvern a amânat aplicarea legii pensiilor 127/2019 până în anul 2023.

Unele dintre facilitățile așteptate de foarte multă vreme și care nici acum nu se vor aplica sunt cele care ar fi trebuit să se acorde femeilor care au crescut trei copii.

O modificare care apare în urma prorogării aplicării legii 127/2019 este că termenul de contestare în instanță a deciziei de pensionare se reduce de la 45 de zile la 30 de zile așa cum este prevăzut în legea anterioară 263/2010.

Reducerea vârstei de pensionare

În anul 2019, legea 215 stabilea noi posibilități de pensionare pentru grupa a II-a de muncă. Respectiv, pentru fiecare an muncit în grupa a II-a vârsta de pensionare de reducea cu patru luni. Această prevedere nu se va mai aplica de la 1 septembrie 2021.

Citește și: Vom avea DOUĂ legi a PENSIILOR? Anunțul ministrului Muncii

Astfel revine aplicarea legii 236/2010 care prevede că pentru reducerea vârstei standard de pensionare cu un an trebuie să fie realizați minimum șase ani în grupa a II-a, apoi la fiecare 2 ani vârsta se reduce cu șase luni. 

Stagiul de cotizare pentru condiții deosebite de muncă

Legea 215/2019 stabilea că pentru condiții grele, pentru fiecare an se primeau patru luni de stagiu de cotizare, începând cu data de 01.04.2001. Însă dat fiindcă această lege încetează de la 1 septembrie a.c. nu se va mai aplica nici această facilitate.

Cumpărarea vechimii

OUG 163/2020 a fost dată pentru a oferi posibilitatea celor care au nevoie să își completeze vechimea în muncă până la intrarea în vigoare a legii 127/2019. Însă cum aceasta a fost amânată până în 2023 și această facilitate va dispărea de la data de 1 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 380121.78RON
1 ETH = 8597.09RON
1 LTC = 408.99RON
1 XRP = 10.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17426.81-0.06%
BET-BK3277.35-0.07%
BET-EF946.83-0.02%
BET-FI61711.000.05%
BET-NG1258.01-0.18%
BET-TR38429.03-0.06%
BET-TRN37352.89-0.06%
BET-XT1496.15-0.07%
BET-XT-TR3243.30-0.07%
BET-XT-TRN3159.22-0.07%
BETAeRO865.690.19%
BETPlus2572.83-0.08%
RTL38718.82-0.06%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel