Pensiile vor CREȘTE! Fostul ministru al Finanțelor a TRANȘAT problema

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
O precizare fără drept de apel
O precizare fără drept de apel

Premierul Florin Cîţu a declarat că România nu şi-a permis în 2020 şi nu îşi permite nici în acest an o majorare a pensiilor cu 40% şi că Guvernul va creşte pensiile în baza calendarului pe care şi l-a asumat, el făcând referire la decizia de miercuri a Curţii Constituţionale.

"România nu şi-a permis anul trecut. Nu-şi permite nici în 2020 acest lucru. În acest moment, legea merge la promulgare pentru domnul preşedinte, care are două variante: să trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Eu vă spun că noi avem deja - acest Guvern - un precedent şi coaliţia şi-a asumat un calendar de creştere a pensiilor. Vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi ni l-am asumat. Aceasta este varianta pe care mergem noi", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care, miercuri, Curtea Constituţională a respins sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat surse din CCR.

Citește și Premierul Cîțu anuță cât va fi salariul minim brut. CIFRA ANULUI

În esenţă, Executivul reitera în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505378.15RON
1 ETH = 15794.37RON
1 LTC = 581.44RON
1 XRP = 15.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel