Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate

DCBusiness Team |
Data publicării:
Parlament
Parlament

S-au înregistrat 382 voturi "pentru" şi 3 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, luni, în şedinţă comună, proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

"De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare", prevede proiectul.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normativ.

În timpul dezbaterilor, senatoarea Diana Şoşoacă a protestat pe motiv că nu i s-a dat cuvântul, încercând să-i ia microfonul preşedintelui de şedinţă. "Vreau şi eu să vorbesc. E dreptul meu să vorbesc", a spus senatoarea, care a protestat cu un fluier. "Lăsaţi circul, nu ne intimidaţi. Respectăm regulamentul", a replicat Alfred Simonis, care conduce şedinţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 448118.28RON
1 ETH = 16423.10RON
1 LTC = 445.09RON
1 XRP = 6.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel