Pensiile românilor. Violeta Alexandru cere soluții de la Poșta Română

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Vrea soluții imediate
Vrea soluții imediate

Persoanele afectate de coronavirus respectiv cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Mai ales în condițiile actuale în care au nevoie de medicamente, hrană. La fel cum acestor persoane suspecte de virus, autoizolate la domiciliu, cineva la duce de mâncare și orice alt lucru necesar, și pensia le va fi livrată!, asigură ministrul propus la Ministerul Muncii, Violeta Alexandru. 

Poșta Română trebuie să îmi prezinte soluții pentru ca, în condiții de siguranță, toți pensionarii, toți beneficiarii de ajutoare sociale să-și primească drepturile, a precizat Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Cei care le primesc pe card deja le-au primit, acum vorbim despre cei care le primesc în numerar, a precizat oficialul. 

Potrivit spuselor sale, Poșta este în contract cu instituția aflată în coordonarea Ministerului Muncii - Casa Națională de Pensii Publice pentru distribuția, în numerar, a drepturilor de pensie și a prestațiilor sociale.

Citește și Vârsta de pensionare. Senatul a luat hotârârea

Pentru orice problemă există soluții și în cursul zilei de astăzi Poșta îmi va prezenta soluții, ca în orice relație contractuală. Concomitent, Poșta trebuie să clarifice informațiile apărute în spațiul public.

Le doresc multă sănătate beneficiarilor noștri și îi asigur că avem soluții pentru a nu suferi și din cauza lipsei resurselor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391577.31RON
1 ETH = 8637.90RON
1 LTC = 380.26RON
1 XRP = 9.76RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel