PENSII. Cât încasează românii care au muncit în străinătate

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Persoanele vătămate nu au prea multe soluții
Persoanele vătămate nu au prea multe soluții

Românii cau au muncit legal în alte state pot fi beneficiarii drepturilor de pensie din țările în care au lucrat.

Evident că legislatia din România în domeniul pensiilor nu este aceeași cu cea din celelalte state, însă în ceea ce privește statele membre UE, acestea au stabilite un regulament (883/2004), care coordonează sistemele de securitate socială. Acestui regulament se supun și statele europene non-UE ca de pildă, Lichtentein, Elveția, Norvegia, etc.

Indiferent de statul în care cineva a lucrat, cele două aspecte cele mai importante sunt contractul legal de muncă și plata taxelor aferente constribuțiilor sociale.

Citește și: Putem afla ușor data la care vom ieși la pensie. Iată cum

O altă condiție este aceea ca solicitantul să fi muncit cel puțin un an într-un stat ca să se poată lua în considerare la vechime. Un alt aspect care trebuie luat în considerare este acela că fiecare stat cere un anumit stagiu e cotizazre (vechime în muncă în țara respectivă) pentru a putea beneficia de pensie. În România, Casa de Pensii va trebui să ia în calcul perioadele lucrate în afara țării și să aplice principiul cumulării perioadelor de cotizare.

Regulamentul european stipulează că cererea de pensie trebuie depusă ori în țara în care solicitantul locuiește (are domiciliul) ori în statul în care a lucrat ultima oară. La noi în țară, cererea se poate de pune la casa de pensii de care aparține solicitantul.

Care sunt documentele necesare

Documentele de care este nevoie odată cu depunerea cererii de pensionare sunt stipulate pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP):

  • - formularul de cerere E 202;
  • - formularul E 207;
  • - declaraţie pe propria răspundere;
  • - copie după actul de identitate românesc (dacă deţin dublă cetăţenie sau dacă au menţinut cetăţenia română);
  • - carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate;
  • - livretul militar original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate;
  • - diploma de studii originală sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate sau adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora şi forma de învăţământ;
  • - o adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 392909.80RON
1 ETH = 8619.71RON
1 LTC = 382.84RON
1 XRP = 9.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel