Pensii. Sistem electronic de informare pentru beneficiari

Matei Ion |
Data publicării:
Beneficiarii vor fi informați electronic
Beneficiarii vor fi informați electronic

Transmiterea prin mijloace electronice a informaţiilor esenţiale privind situaţia conturilor personale ale participanţilor la fondurile de pensii private reprezintă un prim pas calitativ în creşterea transparenţei sistemului de pensii private prin digitalizare, a afirmat, luni, Dan Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o declaraţie transmisă AGERPRES.

"Digitalizarea accentuată din ultimul deceniu şi contextul actual generat de pandemia cu COVID-19 au impus oferirea alternativei de transmitere a informărilor anuale din sistemul pensiilor private prin mijloace electronice, ca opţiune cerută în mod expres de participanţi, existând în acest sens numeroase solicitări adresate administratorilor de fonduri de pensii private. Mulţi participanţi şi-au modificat temporar reşedinţa şi utilizează frecvent poşta electronică în relaţia cu diferiţi furnizori de servicii, astfel încât în ultimii ani au întâmpinat dificultăţi în recepţionarea informării anuale prin intermediul serviciilor poştale. Drept urmare, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis modificarea prevederilor normei nr. 24/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor administrate privat şi a normei nr. 25/2015 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor facultative, în sensul acordării posibilităţii de transmitere a informării anuale privind activul personal prin mijloace electronice, conform opţiunii exprimate de participanţi", a declarat Armeanu.

În acest sens, noua prevedere vizează informarea participanţilor la sistemul privat de pensii într-un timp cât mai scurt.

"Prevederea vizează fondul problemei şi anume informarea efectivă a participanţilor prin creşterea gradului de recepţionare a informării anuale într-un timp cât mai scurt. Aceasta măsură a fost aşteptată de peste 10 ani şi reprezintă un prim pas important în digitalizarea sistemului de pensii private, prin modernizarea comunicării dintre administrator şi participant. Astfel, creşte atât gradul de interes faţă de participarea la fondurile de pensii private cât şi nivelul de informare cu privire la evoluţia activului personal, a fondului şi a situaţiei financiare a administratorului. Odată cu distanţarea socială şi perturbarea activităţii generată de epidemia cu virusul COVID -19 a crescut interacţiunea şi comunicarea la distanţă prin mijloace electronice şi utilizarea pe scară largă a acestor alternative de desfăşurare a activităţii. Temerile faţă de un nou mod de lucru şi vechile uzanţe au fost practic spulberate în câteva luni, de nevoia de adaptare pentru continuarea activităţii în condiţii optime", a explicat vicepreşedintele ASF.

Fonduri de pensii private obligatorii. Valoarea activelor, în creștere

Acesta a adăugat că digitalizarea a schimbat fundamentele desfăşurării multor activităţi din domenii diferite, atât în mediul industrial, cât şi în cel al vânzărilor sau al serviciilor financiare.

"În acest context, ASF a luat rapid măsuri pentru facilitarea interacţiunii cu entităţile reglementate şi consumatorii prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, fără ca aceasta să împieteze asupra continuităţii şi coerenţei activităţii desfăşurate. Totodată, a adaptat Regulamentul nr. 11/2016 privind activitatea de control periodic şi inopinat în sensul creşterii interacţiunii digitale pentru a răspunde la noile provocări şi a permite desfăşurarea activităţii în condiţii de siguranţă din perspectiva distanţării sociale. Digitalizarea a schimbat fundamentele desfăşurării multor activităţii din domenii diferite, atât în mediul industrial în condiţiile în care activităţile au fost automatizate şi sunt comandate de programe, cât şi în cel al vânzărilor sau al serviciilor financiare, contribuind la creşterea productivităţii şi totodată la modificarea semnificativă a structurii şi specializării salariaţilor", a spus Dan Armeanu.

Oficialul ASF a menţionat, totodată, că beneficiarii digitalizării pe piaţa financiară sunt intermediarii şi consumatorii care dispun de conturi online.

"Impactul digitalizării în domeniul financiar este notabil, în măsura în care astăzi vorbim de tranzacţionarea la distanţă pe mai multe pieţe simultan, în timp real sau de tranzacţionarea algoritmică. Beneficiarii digitalizării pe piaţa financiară sunt intermediarii şi consumatorii care dispun de conturi online, fie că ne referim la conturi bancare, de investiţii sau de pensii şi care au acces la informaţii actualizate, astfel încât deciziile să poată fi luate rapid şi în cunoştinţă de cauză, crescând numărul de operaţiuni şi gradul de intermediere financiară. În prezent, există chiar şi roboţi (digital chatbox) care oferă consiliere financiară pentru produse simple pe măsură ce inteligenţa artificială devine din ce în ce mai uzitată. Tehnologia digitală aduce oportunităţi pentru furnizorii de servicii financiare şi pentru consumatori, dar şi provocări cu privire la respectarea în permanenţă a confidenţialităţii datelor şi operaţiunilor", a subliniat Armeanu.

Vicepreşedintele ASF este de părere că nevoia de digitalizare a serviciilor financiare a devenit stringentă în contextul evenimentelor din ultima perioadă, iar "posibilitatea de transmitere prin mijloace electronice a informaţiilor esenţiale privind situaţia conturilor personale ale participanţilor la fondurile de pensii private reprezintă un prim pas calitativ în creşterea transparenţei sistemului de pensii private prin digitalizare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 481890.13RON
1 ETH = 17381.19RON
1 LTC = 513.93RON
1 XRP = 11.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16643.43-0.70%
BET-BK3100.99-0.88%
BET-EF904.77-0.50%
BET-FI60829.75-0.55%
BET-NG1198.60-0.48%
BET-TR36701.77-0.70%
BET-TRN35674.04-0.70%
BET-XT1435.58-0.66%
BET-XT-TR3112.00-0.66%
BET-XT-TRN3031.28-0.66%
BETAeRO882.26-0.55%
BETPlus2462.14-0.66%
RTL37062.92-0.67%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel