Pensii militare. Se schimbă formula de calcul. Cum se aplică

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un proiect de lege se află în dezbaterea Senatului
Un proiect de lege se află în dezbaterea Senatului

Începând din anul viitor, pensiile celor care au activat ca militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor vor fi corectate și se vor recalcula din octombrie 2022. Este ceea ce prevede un proiect legislativ intrat recent în dezbaterea senatorilor. 

Potrivit documentului, pensiile persoanelor care s-au retras din activitate până la jumătatea lunii septembrie 2017 vor fi corectate prin aplicarea, o singură dată, a unui indice calculat în funcție de data ieșirii la pensie.

- pentru cei ieșiți la pensie până la 31.12.1994 – indice de corecție de 1,30;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.1995 și 31.12.1999 – indice de corecție 1,25;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2000 și 31.12.2004 – indice de corecție 1,35;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2005 și 31.12.2009 – indice de corecție 1,15;

- pentru cei ieșiți la pensie între 01.01.2010 și 14.09.2017 – indice de corecție 1,00.

Totuși, de această corectare vor beneficia inclusiv cei care au ieșit la pensie după data de 14.09.2017, pentru care se va aplica, la valoarea brută a pensiei, un indice de 1,20.

Suplimentar, începând cu octombrie 2022, pensiile militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care vor fi în plată la sfârșitul anului 2021 se vor recalcula din oficiu. Baza de calcul va fi media soldelor sau salariilor lunare brute aferente funcției utilizate la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie până la sfârșitul anului 2021.

Citește și Se pregătește un nou proiect privind pensiile militarilor

Recalcularea pensiilor militare de stat ar trebui să se încheie, potrivit textului propunerii, până în decembrie 2024. În cazul în care, în urma recalculării pensiei, pensia aflată în plată va fi mai mare decât cea recalculată, pensionarul o va primi pe cea mai mare, respectiv pe cea aflată deja în plată.

O altă măsură prevăzută în proiectul legislativ este actualizarea permanentă a pensiilor militare de stat. Concret, acestea ar urma să se actualizeze, începând din 2023, ori de câte ori se majorează soldele sau salariile militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9755
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9756
USD
Azi 4.7397
Diferența -0.0055
Zi precendentă 4.7452
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9755 RON
USD flag1 USD = 4.7397 RON
GBP flag1 GBP = 6.0232 RON
CHF flag1 CHF = 5.3041 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3096 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.6495 RON
Monede Crypto
1 BTC = 482031.47RON
1 ETH = 17424.65RON
1 LTC = 516.15RON
1 XRP = 11.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16659.21-0.61%
BET-BK3101.34-0.87%
BET-EF905.91-0.38%
BET-FI60321.62-1.39%
BET-NG1201.90-0.21%
BET-TR36736.46-0.61%
BET-TRN35707.77-0.61%
BET-XT1435.69-0.66%
BET-XT-TR3112.22-0.66%
BET-XT-TRN3031.50-0.66%
BETAeRO882.25-0.55%
BETPlus2464.48-0.57%
RTL37107.12-0.55%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel