Pensii militare în 2021. Important pentru cei trecuți de o vârstă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Un detaliu important
Un detaliu important

Potrivit legislației în vigoare, militarii și polițiștii pot obține pensia pentru limită de vârstă când împlinesc etatea standard de pensionare, dar numai dacă au vechimea minimă necesară.

„Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă (...) este de 60 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege”, stabilește Legea nr. 223/2015. Vechimea efectivă trebuie să fie de cel puțin 25 de ani, din care minimum 15 reprezintă vechime în serviciu. e vârstă în acest an.

Prin urmare, așa cum reiese din anexa Legii nr. 223/2015, ce prevede creșterea eșalonată a vârstei standard de pensionare, în acest an se vor putea pensiona la limită de vârstă militarii și polițiștii născuți între iulie 1963 și martie 1964.

Trebuie ținut cont de faptul că anumite persoane beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare pentru că au lucrat în condiții mai grele, măsură care, începând din vara anului trecut se aplică mai multor categorii de militari și polițiști.

Citește și Pensiile militare. IMPORTANT. Modificări legate de INDEXARE

Mai exact, este vorba despre soldații sau gradații profesioniști, care, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special care se bucurau deja de această măsură, pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.

În acest context, Avocatnet menționează că, potrivit Legii 223/2015, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.6187
Diferența 0.0014
Zi precendentă 4.6173
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.6187 RON
GBP flag1 GBP = 5.9795 RON
CHF flag1 CHF = 5.2332 RON
AUD flag1 AUD = 2.9091 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2252 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4398 RON
SEK flag1 SEK = 0.4596 RON
XAU flag1 XAU = 456.5018 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389771.95RON
1 ETH = 8756.96RON
1 LTC = 403.40RON
1 XRP = 10.19RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel