PENSII. Declarații de ultimă oră ale ministrului Muncii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Știm că, pentru pensionari, majorările care s-au produs nu sunt suficiente, a declarat ministrul muncii, Marius Budăi. Dar ceea ce facem, facem etapizat, în măsura în care ne permite economia. 

Invitat la emisiunea ”Punctul de întâlnire”, Marius Budăi, a făcut o serie  cu privire la pensiile și salariile românilor.

„Ultimele cifre ne arată că sunt 5.011.000 de pensionari. Sunt, într-adevăr, 5,5 milioane de salariați, dar sunt 6,4 milioane de contracte de muncă. Nu intră angajații din sistemul de apărare, din servicii. Apăsarea foarte mare și întrebările domnului președinte se bat cap în cap pentru că avem inițiative legislative ale opoziției care solicită niște chestiuni extravagante de măriri a salariului, a punctului de pensii. Eu condamn foarte mult aceste declarații și le consider declarații iresponsabile”.

Oficialul a amintit, printre altele, că pensiile sub 2000 de lei nu sunt impozitate. În prezent, punctul de pensie este de 1.100 lei, se va ajunge la 1.265 în 2019. Practic, în următorii doi ani, pensiile se vor dubla. 

Începând cu 1 septembrie 2019 va fi un plus de 165 de lei la punctul de pensie. Potrivit spuselor sale, inflația nu a erodat creșterea pensiilor.

Marius Budăi a subliniata că nici un pensionar nu va pierde la pensie. Nici o pensie nu va scădea. Dacă va exista o scădere fie și de câțiva leuți, se rămâne la valoarea de dinainte, a asigurat ministrul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386603.29RON
1 ETH = 7053.64RON
1 LTC = 347.47RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17094.540.13%
BET-BK3184.260.16%
BET-EF932.600.21%
BET-FI60436.83-0.16%
BET-NG1237.970.26%
BET-TR37696.330.13%
BET-TRN36640.710.13%
BET-XT1466.260.13%
BET-XT-TR3178.460.13%
BET-XT-TRN3096.070.13%
BETAeRO843.17-0.22%
BETPlus2522.360.13%
RTL38187.470.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel