Pensii pentru notarii publici. Senatorii au adoptat un document

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Proiectul trebuie să fie dezbătut de deputați
Proiectul trebuie să fie dezbătut de deputați

Senatorii au decis că notarii publici ar putea beneficia de o lege a pensiilor separată, care să cuprindă toate elementele de reglementare necesare. Ideea se regăsește într-o propunere legislativă aprobată deja de Camera superioară a Parlamentului și trimisă spre dezbatere deputaților.

În expunerea lor de motive, cei trei deputați PNL care au inițiat demersul legislativ arată că, ”întrucât aspectele esențiale ale dreptului la pensie al notarilor publici nu au fost stabilite printr-un act de reglementare primară, ci prin acte cu caracter adminsitrativ, se impune adoptarea prezentului proiect de lege”. Documentul este descris drept o reglementare unitară care își propune să țină cont de acumulările și evoluțiile din sistem.

Prin urmare, proiectul are în vedere crearea unui sistem propriu, unic și autonom de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale notarilor publici, care vor beneficia de patru categorii de pensii, respectiv cea pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș.

În ceea ce privește modalitatea de calcul, cuantumul pensiilor se va determina prin înmulțirea punctajului mediu acumulat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. În același timp, în cadrul sistemului propriu, asigurații au obligația de a plăti contribuții și de a beneficia de anumite ajutoare financiare, precum ajutorul de deces sau ajutor pentru retragerea din profesie, acordat o singură dată.

Citește și Pensionare anticipată fără penalizări. O nouă propunere legislativă

Proiectul prevede, de asemenea, că la acordarea pensiei se valorifică și perioadele pentru care asigurații nu au datorat și nu au plătit contribuții la sistemul propriu, fiind vorba despre concedii medicale pentru incapacitate temporară de muncă pe o durată de cel puțin 30 de zile consecutive, concediu pentru creșterea copilului de până la 2 ani și până la trei în cazu copiilor cu handicap, despre cursuri urmate la zi în învățământul universitar juridic (condiția este absolvirea cu diplomă a acestora).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5625
Diferența -0.0170
Zi precendentă 4.5795
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.5625 RON
GBP flag1 GBP = 5.9082 RON
CHF flag1 CHF = 5.1610 RON
AUD flag1 AUD = 2.8781 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1656 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4278 RON
SEK flag1 SEK = 0.4500 RON
XAU flag1 XAU = 439.0006 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378548.12RON
1 ETH = 8622.58RON
1 LTC = 412.68RON
1 XRP = 10.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17270.40-0.51%
BET-BK3265.98-0.20%
BET-EF937.91-0.51%
BET-FI62198.340.09%
BET-NG1246.50-0.65%
BET-TR38084.11-0.51%
BET-TRN37017.63-0.51%
BET-XT1485.33-0.43%
BET-XT-TR3219.84-0.43%
BET-XT-TRN3136.38-0.43%
BETAeRO871.170.67%
BETPlus2550.14-0.53%
RTL38373.34-0.51%

Opinii

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Calcule și verificări / FOTO: Freepik

Impozit de 70%. Adrian Negrescu: Este ca o confiscare a banilor românilor

Analistul financiar Adrian Negrescu a...

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel