PE dă undă verde pentru introducerea încărcătorului unic

Matei Ion |
Data publicării:
UE vrea să avem același tip de încărcătoare
UE vrea să avem același tip de încărcătoare

Parlamentul European a făcut și pasul final pentru impunerea încărcătoarelor unice pentru toate dispozitivele mobile de mici dimensiuni adică tablete, telefoane etc.

PE a dat marți undă verde cerinței ca toate smartphone-urile, tabletele, căștile, consolele de jocuri video, computerele și difuzoarele portabile să aibă același tip de încărcător. Votul marchează pasul final în punerea în aplicare a acestui sistem mult așteptat.

Potrivit Comisiei Europene, noile obligații vor permite reutilizarea unui număr mai mare de încărcătoare și vor ajuta consumatorii să economisească până la 250 de milioane de euro pe an prin faptul că nu vor mai cumpăra încărcătoare inutile. Încărcătoarele aruncate sau nefolosite reprezintă aproximativ 11.000 de tone de deșeuri electronice pe an.

Apple va trebui să accepte condițiile

Textul va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE, iar statele membre vor avea la dispoziție 12 luni pentru a transpune regulamentul în legislația națională. Dispozițiile sale vor începe să se aplice după 24 de luni pentru încărcătoarele de calculatoare și după 40 de luni pentru laptopuri. Noile norme nu se vor aplica produselor introduse pe piață înainte de data aplicării.

Apple, care s-a opus mult timp, a optat pentru portul USB-C pentru unele dintre dispozitivele sale, inclusiv pentru iPad și Mac, dar nu și pentru iPhone și AirPods. Gigantul american ar putea fi obligat să se conformeze normelor europene pentru a continua să își comercializeze produsele în UE.

Citește și:

UE vrea încărcător unic pentru toate dispozitivele mobile

Uniunea Europeană are în plan de mai  mulți ani impunerea unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile utilizate în țările blocului.

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni se pregătesc să ajungă la un acord cu privire la introducerea unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa în data de 7 iunie, când se vor întâlni pentru a discuta o propunere ce a fost intens criticată de grupul american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, informează Reuters.

Propunerea referitoare la un singur port de încărcare pentru dispozitivele mobile a fost lansată de Comisia Europeană în urmă cu mai mult de un deceniu, după ce utilizatorii de telefoane iPhone şi Android s-au plâns că trebuie să utilizeze încărcătoare diferite pentru telefoanele lor.

În timp ce telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C.

Procedura trialogului, care va avea loc marţea următoare, este a doua, şi cel mai probabil ultima, care va fi organizată între ţările membre UE şi parlamentarii europeni cu privire la acest subiect, un semn că există dorinţa necesară pentru a se ajunge la un acord, au dezvăluit sursele citate de Reuters.

WhatsApp devine indisponibil pentru milioane de utilizatori

Chestiunile care au mai rămas de soluţionat vizează extinderea ariei de acoperire a propunerii pentru a include şi laptop-urile, o solicitare importantă formulată de parlamentarii europeni care este posibil să aibă un impact asupra Samsung, Huawei şi altor producători de dispozitive, au adăugat sursele.

În plus, parlamentarii europeni vor de asemenea să includă şi o prevedere referitoare la armonizarea sistemelor de încercare de tip wireless până în 2025, în timp ce ţările UE şi Comisia ar dori o perioadă mai lungă de tranziţie, din motive tehnice. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470052.84RON
1 ETH = 16060.03RON
1 LTC = 490.84RON
1 XRP = 7.31RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel