Paul McCartney lansează un avertisment cu privire la inteligenţa artificială

DCBusiness Team |
Data publicării:
Inteligența Artificială / sursa foto: Freepik.com
Inteligența Artificială / sursa foto: Freepik.com

Paul McCartney, fost membru al trupei Beatles, a avertizat că inteligența artificială (AI) ar putea fi folosită pentru a "exploata" artiștii și a îndemnat guvernul britanic să se asigure că viitoarele reforme privind drepturile de autor vor proteja industriile creative, transmite Reuters.

Industria muzicală și cea cinematografică la nivel global se confruntă cu implicațiile legale și etice ale modelelor de AI care pot genera conținut propriu, antrenându-se pe lucrări populare fără a recompensa creatorii originali.

În decembrie, Marea Britanie a propus un mecanism prin care artiștii să-și licențieze lucrările pentru a fi utilizate în antrenarea AI, dar a menționat și o excepție care să permită utilizarea pe scară largă a materialelor de către dezvoltatorii de AI, acolo unde drepturile de autor nu au fost rezervate.

Într-un interviu difuzat de BBC duminică, McCartney și-a exprimat temerea că doar giganții tehnologici ar beneficia de pe urma acestui proces, dacă drepturile de autor nu vor fi protejate corespunzător.

„AI este un lucru grozav, dar nu ar trebui să-i exploateze pe oamenii creativi,” a spus McCartney. „Trebuie să protejăm gânditorii creativi, artiștii, altfel nu-i vom mai avea. E atât de simplu.”

Guvernul britanic consultă în prezent modificările la legislația drepturilor de autor, argumentând că există incertitudine juridică în aplicarea actuală a legilor, ceea ce ar putea submina investițiile și adoptarea tehnologiei AI.

McCartney, care anul trecut a folosit AI pentru a recrea vocea regretatului membru Beatles John Lennon dintr-o veche înregistrare pe casetă, a avertizat că artiștii ar putea fi dezavantajați dacă aceste schimbări nu sunt gestionate corect.

„Tinerii artiști compun melodii frumoase și ajung să nu le mai aparțină, să nu aibă niciun control asupra lor, iar oricine poate să le folosească fără permisiune,” a declarat el.

„Adevărul este că banii merg undeva, știți, iar piesele ajung pe platformele de streaming - cineva beneficiază de ele, iar acea persoană ar trebui să fie creatorul. Nu ar trebui să fie doar un gigant tehnologic din cine știe ce colț al lumii.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3617
Diferența -0.1444
Zi precendentă 4.5061
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3617 RON
GBP flag1 GBP = 5.7330 RON
CHF flag1 CHF = 5.3503 RON
AUD flag1 AUD = 2.7161 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1425 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4112 RON
SEK flag1 SEK = 0.4493 RON
XAU flag1 XAU = 452.6023 RON
Monede Crypto
1 BTC = 359543.96RON
1 ETH = 6817.16RON
1 LTC = 332.06RON
1 XRP = 8.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17045.910.47%
BET-BK3159.070.33%
BET-EF930.220.58%
BET-FI60187.990.46%
BET-NG1237.110.80%
BET-TR37589.080.47%
BET-TRN36536.470.47%
BET-XT1462.290.47%
BET-XT-TR3169.860.47%
BET-XT-TRN3087.700.47%
BETAeRO838.680.75%
BETPlus2514.360.43%
RTL38057.000.51%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel