Parlamentul muntenegrean a votat pentru naționalizarea averii bisericii VIDEO

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Parlamentul muntenegrean
Parlamentul muntenegrean

Parlamentul de la Podgorița a adoptat o lege care a stârnit tulburări și violențe, atât între legiuitori cât și în stradă.

Textul prevede naţionalizarea proprietăţilor pe care bisericile nu pot dovedi că le aparţineau înainte de 1918. La acea dată, Muntenegru îşi pierduse independenţa şi fusese integrat în regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor.

Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC), principala instituţie religioasă din Muntenegru, a denunţat proiectul chiar înainte de a ajunge în parlament, spunând că această lege privind "libertatea religioasă" va duce la spolierea mănăstirilor şi a bisericilor. SPC deţine sute de mănăstiri şi mii de metri pătraţi de teren în acest mic stat balcanic, unde 72% din cei 620.000 de rezidenţi sunt ortodocşi, scrie AFP.

Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), aflat la guvernare, a respins acuzaţiile, spunând că intenţia este de a determina dreptul de proprietate.

Frontul Democrat (DF) şi SPC au lansat mitinguri de protest, blocând străzi şi drumuri în toată ţara joi seara şi declarând că doresc să "apere" proprietatea bisericii. Mai multe persoane au fost arestate după ciocuri cu poliţia.

_____________________________________________________________

_____________________________________________________________

Primul ministru Dusko Markovic a declarat după adoptarea legii că nu se aştepta la "o radicalizare a situaţiei" din ţară. El s-a întâlnit cu Amfilohije Radovic, şeful SPC în Muntenegru, şi a dat asigurări că nu există o "agendă ascunsă" pentru confiscarea bunurilor bisericii.

Muntenegru este cea mai mică fostă republică iugoslavă şi ultima care s-a desprins de Serbia.

DPS şi liderul său, preşedintele Milo Djukanovic, au guvernat fără întrerupere din 1991.

Djukanovic a fost iniţial un aliat al fostului preşedinte sârb Slobodan Milosevic, dar a realizat o schimbare de direcţie în 1997, în cele din urmă conducându-şi ţara spre independenţă în 2006.

Situaţia este cu atât mai delicată cu cât preşedintele Milo Djukanovic şi-a arătat sprijinul pentru "reînnoirea" bisericii ortodoxe autocefale din Muntenegru, care încearcă să se reconstruiască din 1993 şi care nu este recunoscută de bisericile ortodoxe, comentează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471309.69RON
1 ETH = 15947.21RON
1 LTC = 473.93RON
1 XRP = 7.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel