Acesta a devenit cetățean german atunci când Lorena a fost anexată de Germania în 1871 și a plecat să se stabilească în Luxemburg, nu departe de satul său natal Evrange.

După ce a urmat școala primară și liceul în Luxemburg, între 1904 și 1910, a studiat dreptul, economia, filosofia politică, teologia și statistica la Universitățile din Berlin, München, Bonn și Strasbourg, și a obținut o diplomă în drept cu cea mai mare distincție la Universitatea din Strasbourg.

În 1912, Schuman s-a stabilit ca avocat la Metz. Când a izbucnit războiul în 1914, a fost chemat în trupele auxiliare de către armata germană din Metz, dar a fost scutit de serviciul militar din motive de sănătate. Între 1915 și 1918, a lucrat în administrația districtului Boulay.

În 1940, datorită expertizei sale privind Germania, Schuman a fost chemat să devină membru al guvernului de război al lui Paul Reynaud, prim ministru francez, pentru a se ocupa de refugiați. Și-a păstrat această poziție în timpul primului guvern Pétain. La 10 iulie, a votat pentru a da puteri depline mareșalului Philippe Pétain, care susținea armistițiul cu Germania, dar a refuzat să continue să facă parte din guvern. La 14 septembrie, a fost arestat pentru acte de rezistență și protest împotriva metodelor naziste. A fost interogat de Gestapo, dar intervenția unui avocat german a împiedicat trimiterea sa în lagărul de concentrare de la Dachau.

Schuman a fost în Franța, ministru de finanțe în 1946 și prim-ministru între 1947 și 1948. El a asigurat stabilitatea parlamentară în timpul unei perioade de greve revoluționare și tentative de insurecție. În ultimele zile ale primei sale administrații, guvernul său a propus planuri care au dus mai târziu la crearea Consiliului Europei și a pieței unice a Comunității Europene.

A devenit ministru de externe în 1948, și-a păstrat această funcție în diferite guverne până la începutul anului 1953. Atunci când primul guvern al lui Schuman a propus crearea unei Adunări Europene, a făcut din această problemă o chestiune guvernamentală pentru Europa, nu doar o simplă discuție academică sau subiectul unor conferințe private, precum Congresul de la Haga al Mișcărilor Europene, desfășurat anterior în 1948. 

Propunerea a prins viață sub numele de Consiliul Europei și a fost creată în cadrul calendarului strâns pe care Schuman îl stabilise. La semnarea Statutului său la Palatul St James din Londra, la 5 mai 1949, statele fondatoare au fost de acord să definească granițele Europei pe baza principiilor drepturilor omului și libertăților fundamentale pe care Schuman le-a enunțat acolo. El a anunțat, de asemenea, o viitoare uniune supranațională pentru Europa, care a luat naștere ca și Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și alte asemenea Comunități, într-un cadru unional de drept comun și democrație.

Robert Schuman (d) / Foto: Arhiva Parlamentului European

La 9 mai 1950, principiile democrației supranaționale au fost anunțate în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Declarația Schuman. Textul a fost pregătit în comun de Paul Reuter, consilier juridic la Ministerul de Externe și de consilierul său Bernard Clappier, precum și de Jean Monnet și doi dintre membrii echipei sale, Pierre Uri și Étienne Hirsch. 

Guvernul francez a fost de acord cu Declarația Schuman, care îi invita pe germani și toate celelalte țări europene să își gestioneze în comun și în mod democratic industriile cărbunelui și oțelului în cadrul primei comunități supranaționale a Europei, cu cele cinci instituții fundamentale ale sale. 

La 18 aprilie 1951, șase membri fondatori au semnat Tratatul de la Paris, care a stat la baza Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Aceștia au declarat că această dată și principiile democratice și supranaționale corespunzătoare reprezintă "adevăratul fundament al Europei". 

Până în prezent, au fost create trei comunități. Tratatele de la Roma (1957) au creat Comunitatea Economică și Comunitatea pentru neproliferare nucleară, Euratom. Împreună cu mecanismele interguvernamentale din tratatele ulterioare, acestea au evoluat în cele din urmă în Uniunea Europeană. 

Declarația Schuman a fost făcută la 9 mai 1950 și, de atunci, ziua de 9 mai este desemnată Ziua Europei.

În calitate de prim-ministru și ministru de externe, Schuman a contribuit la crearea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Schuman a semnat, de asemenea, Tratatul Atlanticului de Nord pentru Franța. Principiile defensive ale articolului 5 al NATO au fost reluate și în Tratatul Comunității Europene de Apărare, care a eșuat deoarece Adunarea Națională franceză a refuzat să voteze ratificarea acestuia. Schuman a susținut, de asemenea, o Comunitate Atlantică.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.