Papa Francisc și-a schimbat OBICEIURILE. Ce le face credincioșilor

Antonia Popescu |
Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a evitat contactul apropiat cu credincioşii din Vatican, salutându-i de la distanţă cu prilejul audienţei sale publice de miercuri şi recomandându-le prudenţă pentru ''a pune capăt pandemiei'', informează AFP.

''Vă cer iertare pentru că vă salut de departe, dar cred că dacă noi toţi, asemenea unor buni cetăţeni, am respecta recomandările autorităţilor, vom contribui la stoparea acestei pandemii'', a declarat suveranul pontif cu prilejul audienţei sale generale de miercuri, care s-a ţinut într-un mare auditorium din Cetatea Vaticanului din cauza ploii.

Coronavirus: Simptome NOI în cazul REINFECTĂRII

''Mi-ar plăcea, aşa cum fac de obicei, să mă apropii de voi şi să vă salut, dar (...) este mai bine să păstrez distanţa'', a insistat din nou papa Francisc, care nu poartă niciodată mască cu prilejul audienţelor sale publice sau private.

Suveranul pontif a explicat că, din momentul în care ajunge în proximitatea credincioşilor, ''toată lumea se apropie şi se înghesuie''. ''Problema este că există pericolul contagierii. Astfel, purtând cu toţii mască şi păstrând distanţele, putem continua audienţele'', a adăugat suveranul pontif, care a intrat în auditorium printr-o uşă laterală situată departe de mulţime.

Vaticanul a anunţat luni că patru membri ai Gărzii Elveţiene au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus weekendul trecut, fără să precizeze dacă aceştia au intrat în contact cu papa Francisc. Alte trei cazuri de infectare au fost detectate în ultimele săptămâni printre rezidenţii şi resortisanţii Vaticanului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7417
Diferența -0.0119
Zi precendentă 4.7536
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7417 RON
GBP flag1 GBP = 5.9965 RON
CHF flag1 CHF = 5.2954 RON
AUD flag1 AUD = 2.9964 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3060 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4467 RON
XAU flag1 XAU = 443.9424 RON
Monede Crypto
1 BTC = 400105.22RON
1 ETH = 11038.82RON
1 LTC = 589.96RON
1 XRP = 10.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17659.650.47%
BET-BK3336.850.41%
BET-EF960.810.34%
BET-FI62359.660.25%
BET-NG1280.58-0.25%
BET-TR38942.460.47%
BET-TRN37851.950.47%
BET-XT1513.330.35%
BET-XT-TR3280.530.35%
BET-XT-TRN3195.470.35%
BETAeRO866.810.58%
BETPlus2605.630.53%
RTL39312.940.44%

Comunicate de presa

Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel