Prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, a dispus în cadrul ședinței cu reprezentanții Poliției Capitalei, ai Poliției Locale București și Jandarmeriei, intensificarea controalelor în București, pentru asigurarea respectării regulilor impuse de starea de alertă.
Astfel, prefectul Capitalei, Alexandra Georgiana Vacaru, a dat dispoziții clare în legătură cu suplimentarea numărului de persoane din cadrul Poliției Capitalei, Poliției Locale București și Jandarmeriei. În mod special, controalele realizate de oamenii legii vor viza activitățile derulate după ora 20.00, pe tot teritoriul municipiului București, pentru cel puțin o lună, începând din această seară (20.10.2021).
Iohannis, ședință de URGENȚĂ privind situația sanitară CRITICĂ din România
Concret, președintele Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), prefectul municipiului București, a aprobat introducerea în spațiile publice a unor filtre permanente de verificare, formate din echipe mixte (Poliția Capitalei, Poliția Locală București și Jandarmerie). Acestea vor fi fixate pe principalele artere, pentru controalele de noapte (după ora 20.00 până dimineața).
De asemenea, începând de astăzi, verificarea pe teren a respectării normelor de către cetățeni și operatorii economici se va face intensiv, echipele de control fiind însoțite și de prefectul Capitalei și subprefecți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.