Pandemia schimbă obiceiurile populației. Sondaj

Peste o treime dintre consumatori (36%) au menţionat că au devenit mai optimişti cu privire la revenirea economiei decât erau la sfârşitul anului trecut, iar tinerii sunt cei mai optimişti în privinţa viitorului.
Peste o treime dintre consumatori (36%) au menţionat că au devenit mai optimişti cu privire la revenirea economiei decât erau la sfârşitul anului trecut, iar tinerii sunt cei mai optimişti în privinţa viitorului.

Mai mult de jumătate dintre consumatori (54%) se concentrează pe economisire şi au fost mai atenţi la preţuri în ultimele nouă luni (56%), potrivit sondajului Global Consumer Insights Pulse, realizat de PwC în luna iunie.

Una dintre concluziile studiului este că oamenii au rămas la fel de preocupaţi de siguranţa financiară ca în luna octombrie a anului trecut, chiar dacă, între timp, au început campaniile de vaccinare, iar economia dă semne de revenire.

Liderul Serviciilor pentru Retail al PwC România, Mihai Aniţa, a subliniat tendinţa clară către economisire care reiese din această ediţie a sondajului.

Citește și: Anchetă COVID a UEFA pentru ACEASTĂ echipă, care a jucat și la București
Potrivit analizei PwC, structura cheltuielilor va rămâne aceeaşi în perioada următoare, mare parte mergând spre lucruri de bază, precum produsele alimentare şi bunurile de uz casnic.

Consumatorii au transmis însă că în următoarele şase luni se aşteaptă la o creştere a cheltuielilor pentru alimente (37%), mâncare la pachet (32%) şi home entertainment (30%), la polul opus aflându-se echipamentele sportive (21%), evenimentele culturale şi sportive (19%) şi băuturile alcoolice (18%).

Peste o treime dintre consumatori (36%) au menţionat că au devenit mai optimişti cu privire la revenirea economiei decât erau la sfârşitul anului trecut, iar tinerii sunt cei mai optimişti în privinţa viitorului.

Mai mult de 50% dintre consumatorii globali chestionaţi au susţinut că au devenit mai "digitali" în ultimele luni: deşi a crescut numărul celor care au revenit în magazinele fizice după ridicarea restricţiilor (46% în iunie, faţă de 42% în martie), cumpărăturile la distanţă continuă să crească, câştigând două puncte procentuale faţă de cumpărăturile din magazin.

Sondajul a cuprins un eşantion de 8.600 respondenţi din 22 de ţări, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5795
Diferența 0.0159
Zi precendentă 4.5636
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5795 RON
GBP flag1 GBP = 5.9317 RON
CHF flag1 CHF = 5.1868 RON
AUD flag1 AUD = 2.8802 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1857 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4291 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 433.5050 RON
Monede Crypto
1 BTC = 375333.12RON
1 ETH = 8670.78RON
1 LTC = 409.45RON
1 XRP = 10.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17359.05-0.45%
BET-BK3272.55-0.22%
BET-EF942.75-0.45%
BET-FI62142.900.75%
BET-NG1254.69-0.45%
BET-TR38279.59-0.45%
BET-TRN37207.64-0.45%
BET-XT1491.80-0.36%
BET-XT-TR3233.86-0.36%
BET-XT-TRN3150.03-0.36%
BETAeRO865.410.16%
BETPlus2563.60-0.43%
RTL38569.34-0.45%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel