Pandemia este un COȘMAR! Studiu finlandez

Antonia Popescu |
Data publicării:
NOUĂ amenințare DEVASTATOARE mai mare decât Covid-19. România, VICTIMĂ SIGURĂ!
NOUĂ amenințare DEVASTATOARE mai mare decât Covid-19. România, VICTIMĂ SIGURĂ!

Pandemia îşi face loc în coşmarurile oamenilor, potrivit unui studiu realizat în Finlanda şi dat publicităţii săptămâna aceasta, informează DPA.

Sute de voluntari le-au povestit cercetătorilor de la Universitatea din Helsinki visele pe care le-au avut în perioada de izolare la domiciliu instituită în prima parte a acestui an.

Vise despre paşapoarte pierdute, frontiere închise, spaţii supraaglomerate şi moarte au apărut frecvent în relatările voluntarilor.

Strângerile de mână şi îmbrăţişările au devenit de asemenea subiect de coşmaruri. Participanţii la studiu au relatat că le-au resimţit asemenea unei încălcări inadecvate a regulilor de distanţare socială în visele lor.

Cum sunt spionați oamenii în aceste țări! Este INCREDIBIL

''De obicei, visele sunt un lucru foarte intim. Dar atunci când mediul se schimbă atât de rapid într-un interval atât de scurt, mulţi oameni par să aibă asocieri similare'', a declarat pentru DPA psihologul Anu-Katriina Pesonen, autoarea principală a studiului.

Echipa care a realizat studiul a folosit un algoritm pentru a grupa temele apărute în vise pe categorii, ajungând la concluzia că o treime dintre acestea au în mod clar legătură cu pandemia.

Cercetarea, publicat în revista Frontiers in Psychology, a folosit totodată relatări ale unor modele de somn provenite de la 4.000 de finlandezi.

Peste un sfert dintre aceştia au raportat coşmaruri mai frecvente decât în perioada de dinainte de pandemie, iar circa o treime dintre ei s-au trezit mai des în timpul nopţii.

Cu toate acestea, peste o jumătate dintre participanţi au dormit mai mult decât de obicei, în parte datorită faptului că multe persoane au lucrat de acasă.

Potrivit unor cercetători care nu au fost implicaţi în studiu, rezultatele analizei finlandeze nu ar trebui considerate drept general valabile.

Psihologul austriac Brigitte Holzinger, expertă în interpretarea viselor, a avertizat că cifrele rezultate în urma analizei coşmarurilor finlandezilor par ''foarte, foarte ridicate'', chiar dacă, per ansamblu, sunt în concordanţă cu propriile concluzii, formulate în cadrul unei cercetări încă nepublicate referitoare la visele din perioada pandemiei de COVID-19. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457867.95RON
1 ETH = 13352.40RON
1 LTC = 610.59RON
1 XRP = 12.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel