Pakistanul ar urma să înceapă în martie să importe petrol şi gaz din Rusia

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:

Pakistanul va începe în martie să importe petrol şi gaz din Rusia, în condiţii care vor garanta un "beneficiu economic reciproc" pentru cele două ţări, au anunţat acestea vineri într-un comunicat comun, potrivit AFP.

De la lansarea ofensivei sale militare împotriva Ucrainei, Moscova este vizată de sancţiuni economice occidentale şi şi-a redus livrările de hidrocarburi spre Europa, îndreptându-se în schimb spre Asia.

"Cele două părţi au convenit că, odată ce va fi găsit un consens asupra specificaţiilor tehnice, schimburile de petrol şi gaz vor fi structurate astfel încât cele două ţări să aibă un beneficiu economic reciproc", se precizează în comunicat.

"Procesul se va încheia în martie", au adăugat cele două ţări, la finalul unei reuniuni anuale de cooperare comercială şi economică, la Islamabad.

Guvernul pakistanez a anunţat la începutul lunii decembrie că Rusia şi-a dat acordul pentru exportul către Pakistan de petrol la un preţ redus.

Ţiţeiul rus este supus din decembrie unui embargou maritim european şi unei plafonări a preţului decisă de UE, G7 şi Australia, două măsuri destinate a priva Moscova de venituri importante.

Ca reacţie, Rusia a anunţat că va interzice începând cu 1 ianuarie vânzarea petrolului său către ţările care folosesc plafonarea.

Pakistanul se confruntă de mult timp cu o penurie de energie. Însă eşecurile sale structurale au fost agravate de creşterea mondială a preţului la energie legată de războiul din Ucraina.

Ca urmare, factura sa la energie a crescut, ceea ce i-a afectat rezervele valutare, ajunse la un nivel foarte jos, astfel că în prezent nu poate importa numeroase produse cruciale pentru economia sa.

Dificultăţile de aprovizionare cu energie au dus la întreruperi recurente de curent, ceea ce a afectat gospodăriile şi industria, de exemplu sectorul textil, care reprezintă circa 60% din exporturile Pakistanului.

Noile precizări din Codul muncii privind programul de muncă

Modificările recent aduse se referă la art. 111 din Codul muncii, care, până la amendare sunt în felul următor: „Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.”

Nu mai este program, este model de organizare

Legea 283/2022 a schimbat acestă formulare. Prin urmare, articolul în cauză are acum trei alineate. Primul reia, practic, textul anterior. Alineatele 2 și 3 vin să clarifice sintagma ”programul de muncă”, definit acum ca ”model de organizare” a activității prin care sunt stabilite orele și zilele când începe și când se încheie prestarea muncii.

La rândul său, „modelul de organizare” este prezentat acum ca fiind „forma de organizare a timpului de muncă și repartizarea sa în funcție de un anumit model stabilit de angajator.”

Practic, este o reconfirmare a dreptului angajatorul de a stabili organizarea și funcționarea unității, inclusiv în privința programului de muncă, cu excepția salariaților care își desfășoară activitatea la domiciliu și care își stabilesc singuri programul și a telesalariaților care stabilesc de comun acord cu angajatorul acest aspect. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458599.06RON
1 ETH = 15958.23RON
1 LTC = 489.00RON
1 XRP = 10.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.580.77%
BET-BK3150.600.68%
BET-EF915.570.76%
BET-FI61453.210.08%
BET-NG1212.400.40%
BET-TR37173.800.77%
BET-TRN36132.880.77%
BET-XT1454.490.62%
BET-XT-TR3152.950.62%
BET-XT-TRN3071.170.62%
BETAeRO877.840.49%
BETPlus2492.400.76%
RTL37529.080.73%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel