”A fost un an plin pentru OZN-uri, considerate cândva invenția jurnaliștilor pentru creșterea tirajelor. Dar în 2019, știrile despre aceste obiecte misterioase au venit în avalanșă, inclusiv din surse demne de toate încrederea și însoțite de înregistrări video”, precizează The New York Post.
Astfel, în luna mai, ”Pentagonul a recunoscut că va ancheta apariția unor OZN-uri după ce mai mulți piloți ai US Air Force au anunțat că nu doar au văzut acele aparate, dar le-au și surprins pe camerele de luat vederi”. Coincidență sau nu, dar tot atunci, au fost observate în Carolina de Nord mai multe OZN-uri survolând teritoriul american, iar armata a anunțat un program de colaborare pentru studierea acestui fenomen cu organizația To the Stars Academy of Arts and Sciences.
Prezentând câteva dintre întâlnirile cu OZN-uri, publicația citată scrie că ”pe 21 septembrie, în localitatea Galliopolis, statul Ohio, un bărbat și o femeie au văzut cum un obiect strălucitor se apropie de ferma lor, evoluând haotic în aer. Potrivit relatărilor celor doi, aparatul zburător avea un diametru de peste 20 de metri. Când a ajuns la circa 60 de metri de fermă, s-a oprit, a plutit preț de câteva secunde, apoi a accelerat brusc și s-a făcut nevăzut spre vest.
Citește și Americanii au găsit bucăți de OZN-uri. Strigă ”iată dovadă”
Tot în septembrie, trei vânători din statul New Mexico au povestit că s-au întâlnit cu doi extratereștrii care stăteau în poziție verticală pe vârful unui deal din aproapierea lor. Reveniți a doua zi în același loc pentru a aduna dovezi, cei trei americani susțin că au văzut o navă spațială de o formă neobișnuită.
Potrivit unui studiu realizat de SatelliteInternet.com, se pare că extratereștrii preferă zonele cu climă rece, respectiv statele Washington, Montana și Vermont, alături de Alaska.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.