OUG privind datele clienților de cartele pre-pay, pus în dezbatere

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Premierul Viorica Dancila
Premierul Viorica Dancila

Preşedintele Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112, Raed Arafat, a anunţat, miercuri seară, că s-a finalizat raportul cerut de premierul Viorica Dăncilă, iar specialiştii care au lucrat au stabilit 14 măsuri care ar trebui implementate în cel mult 60 de luni.

Măsurile sunt luate în contextul tragediei de la Caracal, iar una dintre ele vizează modificarea cadrului legislativ, inclusiv reglementarea vânzării cartelelor prepay. Arafat a precizat că operatorii de telefonie vor avea obligaţia de a furniza datele celor care au cumpărat aceste cartele, strict în relaţia cu sistemul 112.

Proiectul  OUG care reglementează acest aspect a fost pus în dezbatere publică

Potrivit OUG, furnizarea de serviciilor de comunicaţii, pentru care plata se face în avans, se realizează numai după ce ”furnizorul a colectat, prin intermediul unui formular fizic sau electronic, datele de identificare ale utilizatorului final al cartelei SIM”.

Datele colectate pot fi puse numai la dispoziţia administratorului sistemului unic de apeluri de urgenţă. În plus, când datele sunt colectate, utilizatorul trimite furnizorului şi o copie a documentului de identificare, potrivit OUG.

Din vânzător de cartele SIM a ajuns milionar în timp record

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455524.74RON
1 ETH = 13359.16RON
1 LTC = 608.69RON
1 XRP = 12.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel