Oroș, mesaj pentru agricultori: Producătorii vor avea în continuare acces în pieţe

Matei Ion |
Data publicării:

Toţi producătorii agricoli de produse româneşti vor avea în continuare acces în pieţe, dă asigurări ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Azi, la întâlnirea organizată la Instituţia Prefectului Judeţului Cluj cu primarii localităţilor unde există pieţe agroalimentare, am identificat împreună soluţii adecvate pentru ca activitatea în pieţele agroalimentare şi accesul producătorilor de produse româneşti să se realizeze fără expunerea la riscul de contaminare cu virusul SARS-CoV-2. În urma unei evaluări punctuale a fiecărei pieţe agroalimentare aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, s-a avut în vedere aplicarea unor variante de funcţionare, în funcţie de specificul pieţei", notează Oros.

Astfel, unde sunt pieţe închise şi se pot rabata pereţii, se vor organiza astfel încât să fie deschise, unde este posibil se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spaţiile din proximitatea pieţelor. De asemenea, se vor organiza pieţe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente, spune şeful de la Agricultură.

"Fiecare UAT urmează să comunice public soluţiile funcţionale în cursul acestei zile. Indiferent de varianta de lucru aleasă, aceasta va fi monitorizată zilnic de instituţiile statului cu responsabilităţi în domeniu, astfel încât riscul de îmbolnăvire a cetăţenilor să fie cât mai redus", a precizat ministrul.

În Bucureşti, Primăria Sectorului 4 a anunţat că vine în sprijinul publicului cumpărător şi al producătorilor de fructe şi legume de sezon şi în maximum 48 de ore vor fi create noi spaţii de vânzare a produselor, în apropierea pieţelor.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de PS4, producătorii care au închiriate tarabe în noua piaţă a Sudului vor fi relocaţi în piaţa volantă pe care administraţia locală o va amenaja la parterul parcării etajate aflată la doar câţiva metri distanţă.

Alternativa pentru spaţiile de vânzare din Piaţa Progresul va fi parcarea de pe acoperişul pieţei de pe Şoseaua Giurgiului, iar în privinţa Pieţei Apărătorii Patriei, zona de vânzare va fi amenajată tot în apropiere, pe amplasamentul fostului târg de miei.

Soluții în Sectorul 4 pentru amenajarea de noi piețe

Producătorii din pieţele Norilor şi Timpuri Noi vor avea ca alternativă de locaţie de vânzare parcarea situată pe strada Secerei, în proximitatea Palatului Naţional al Copiilor, iar celor de la Piaţa Berceni-Olteniţei li se va pune la dispoziţie, pentru desfacerea produselor, parterul parcării etajate din spatele sediului pieţei, de pe strada Tulnici. Totodată, producătorii de la Piaţa Străduinţei vor fi relocaţi în parcarea din proximitatea acesteia.

Cât priveşte magazinele situate în pieţele din sectorul 4, cu obiect de vânzare altul decât comercializarea de fructe şi legume, acestea vor rămâne deschise, cu obligaţia administratorilor pieţelor de a stabili noi circuite de intrare/ieşire, astfel încât să fie respectate cu stricteţe noile reglementări specifice privind limitarea infecţiilor cu noul coronavirus.

În paralel, Primăria Sectorului 4 a transmis autorităţilor centrale solicitări privind evaluarea punctuală a situaţiei de la Piaţa Sudului şi Piaţa Progresul, ambele reconfigurate recent şi adaptate noilor cerinţe legale, astfel încât decizia de a opri temporar activitatea să fie una fundamentată pe condiţiile reale din ambele locaţii.

Şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a prezentat duminică situaţia pieţelor din sector, administrate de Primărie şi operatori privaţi.

Astfel, în ceea ce priveşte pieţele administrate nemijlocit de PS6, situaţia este următoarea: Piaţa "Valea Ialomiţei" este piaţă închisă, se relochează cele 60 de tarabe pe platoul parcării supraterane, cu asigurarea măsurilor suplimentare; Piaţa "Orizont" este deschisă (în spaţiu deschis), rămâne deschisă. Sunt tarabe libere, poate primi producători de la alte pieţe - 44 de tarabe; Piaţa "Apusului" este deschisă (în spaţiu deschis), rămâne deschisă - 44 de tarabe.

Situaţia pieţelor administrate de către operatori privaţi este următoarea: Piaţa "Crângaşi" este piaţă închisă, se relochează cele 48 de tarabe în parcare şi în parcarea de peste linia tramvaiului 41. Această piaţă va fi operaţională de marţi, 10 noiembrie.

Piaţa "Drumul Taberei 1" este piaţă închisă, se relochează cele 60 de tarabe pe platoul lateral şi pe trotuarul din faţa pieţei şi parţial în parcare. Piaţa "Drumul Taberei 2" este piaţă închisă deoarece se pare că operatorul nu vrea să mute tarabele în parcarea adiacentă. "Oricum, vom amenaja noi, Primăria, pentru producătorii care doresc, tarabe şi în parcarea adiacentă. Dacă operatorul se răzgândeşte, îl invit să mute tarabele temporar în parcarea adiacentă", precizează primarul Ciucu.

Piaţa "Veteranilor I" este parţial deschisă, poate funcţiona parţial, iar Piaţa "Veteranilor II" poate funcţiona parţial, urmând să se stabilească împreună cu poliţia naţională care sunt părţile care vor rămâne funcţionale în aceste pieţe.

În Piaţa "Gorjului" pot funcţiona tarabe pe culoarul de acces, acesta fiind generos şi se va stabili împreună cu poliţia naţională care sunt părţile care vor rămâne funcţionale.

"În afară de aceste situaţii şi soluţii identificate în acest moment, voi monitoriza situaţia şi vom veni cu soluţii adiacente. Avem în lucru şi soluţia pieţelor volante, acum evaluăm oportunitatea deschiderii acestora în diferitele locaţii pe care le avem drept opţiuni", a transmis primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471688.48RON
1 ETH = 15856.84RON
1 LTC = 444.10RON
1 XRP = 7.21RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel