Originea COVID. S-a găsit PACIENTUL ZERO. China refuză o nouă anchetă

Delia Gheață |
Data publicării:
Reizbucnește bătălia între Occident și China pe tema pandemiei
Reizbucnește bătălia între Occident și China pe tema pandemiei

Ipoteza potrivit căreia virusul care a provocat COVID-19 a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China considerat epicentrul pandemiei și unde s-a descoperit primul caz, în decembrie 2019, face parte din ipotezele "probabile", spune şeful misiunii care a anchetat originea pandemiei, transmite AFP.

"Un angajat (al unui laborator) infectat pe teren în timp ce preleva probe se încadrează într-una din ipotezele probabile. Acolo, unde virusul trece direct de la lilieci la oameni", a declarat pentru postul public a televiziunii daneze, TV2, Peter Embarek, şeful delegaţiei internaţionale alcătuite din oameni de ştiinţă, trimise în China de către OMS pentru a identifica originea COVID-19.

Într-un documentar intitulat "Misterul virusului - un danez în căutarea adevărului în China", omul de ştiinţă a vorbit pe larg despre misiunea pe care a condus-o în Wuhan şi s-a exprimat într-un mod foarte critic la colegilor săi din China, care au refuzat discuții detaliate pe această temă. "Cu 48 de ore înaintea încheierii misiunii încă nu ajunsesem la un acord pentru a menţiona ipoteza laboratorului în raport", a afirmat Embarek.

De altfel, China a respins solicitarea OMS pentru o nouă anchetă pe teritoriul ei destinată aflării originii COVID-19, cerând o abordare "ştiinţifică" şi "non-politică". Presiunea s-a accentuat asupra Beijingului în ultimele ore în legătură cu pandemia, care a făcut deja peste 4 milioane de morţi la nivel mondial şi a afectat o bună parte din economiile lumii.

Citește și Plantă banală suprimă virusul SARS-CoV-2. O știe toată lumea

OMS a îndemnat toate ţările să publice "toate datele despre virus". Un apel adresat în special Chinei, unde scurgerea coronavirusului de la un laborator din Wuhan, oraş unde a fost detectat la sfârşitul anului 2019, rămâne o posibilitate.

"Susţinem o cercetare bazată pe ştiinţă", a declarat Ma Zhaoxu, viceministru al afacerilor externe, într-o conferinţă de presă online. "Ne opunem politizării căutării originii (...) şi abandonării raportului comun China-OMS", a subliniat el. Studiul a estimat că trecerea coronavirusului de la liliac la om printr-un animal intermediar este cel mai probabil scenariu. El consideră "extrem de improbabil" ca virusul să provină dintr-un laborator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407872.38RON
1 ETH = 7694.47RON
1 LTC = 363.95RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel