Ore suplimentare. Cât se poate lucra peste program. Maximul stabilit în Codul Muncii

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Legislația muncii stipulează că orice angajat cu normă întreagă poate presta ore de muncă suplimentară, pentru care acesta primește ore libere sau un spor la salariu de minim 75%.

Potrivit codului muncii, numărul maxim de ore lucrate nu poate depăși 48 ore pe săptămână. Astfel, în plus față de cele 40 de ore lucrate săptămânal, salariatul poate presta maxim 8 ore de muncă suplimentară.

Totuși, legislația în vigoare formulează o serie de excepții care permit ca salariatul să lucreze peste program mai mult de 8 ore pe săptămână.

Condiția este ca, într-o perioadă de referință de patru luni calendaristice, media săptămânală de ore suplimentare să nu depășească 8 ore. 

Citește și: Reducerea vârstei standard de pensionare. Președintele a promulgat LEGEA

În plus, prin contractul colectiv de muncă, perioada care se ia ca referință pentru calcularea mediei orelor suplimentare se poate extinde la 6 sau chiar 12 luni, “sub rezerva respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii”.

Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea lor. Dacă nu poate oferi ore libere, angajatorul este obligat să îi remunereze munca suplimentară salariatului, prin adăugarea unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75%, notează Avocatnet.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378730.65RON
1 ETH = 8739.25RON
1 LTC = 414.97RON
1 XRP = 10.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17398.38-0.80%
BET-BK3269.08-0.61%
BET-EF946.42-0.83%
BET-FI61050.87-1.40%
BET-NG1257.51-1.07%
BET-TR38366.33-0.80%
BET-TRN37291.95-0.80%
BET-XT1492.39-0.89%
BET-XT-TR3235.15-0.89%
BET-XT-TRN3151.28-0.89%
BETAeRO859.34-0.22%
BETPlus2569.54-0.73%
RTL38659.07-0.86%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel