Orchestra din dulapul de haine. O invenție nemaipomenită VIDEO

Simona Haiduc |
Data publicării:
Ce se întâmplă în această țară cu obiectele second-hand
Ce se întâmplă în această țară cu obiectele second-hand

Pentru persoanele cu deficiențe bucurii simple ale vieții, precum o simfonie sau un concert rock, sunt inaccesibile. Un start-up britanic s-a gândit la acest lucru și a găsit soluția: a transformat hainele într-o adevărată orchestră.

Designerii companiei britanice CuteCircuit, specializată în îmbrăcăminte înalt tehnologizată, au inventat cămașa SoundShirt, care transformă undele sonore în vibrați, scrie publicație OneZero.

Totul a început în 2016, când specialiștii de la CuteCircuit au fost contactați de orchestra Junge Symphoniker, din Hamburg. Muzicienii au întrebat dacă inginerii companiei pot face în așa fel încât concertele lor să poată fi, într-un fel sau altul, ascultate de persoanele cu dificiențe de auz.

După câțiva ani de cercetare și tot felul de încercări a apărut SoundShirt, cămașă confecționată dintr-o țesătură care are încorporate 16 microreceptoare. Folosind sistemul wireless, ele ”interpretează” muzica, transformând-o în vibrații. Ca și cum muzica este tradusă în limbaj tactil.

Citește și Invenție americană: Copaci artificiali pentru un aer mai curat

Una dintre problemele cu care s-au confruntat inginerii de la CuteCircuit a vizat amplasarea vibrațiilor care răspund de sunetele înalte și joase. Într-un final, s-a găsit varianta considerată optimă: sunele de vioară se simp pe brațe, tobele - pe spate. În opinia specialiștilor britanici, frecvențele înalte trebuie să fie mai aproape de față - numai atunci persoana va fi, pur și simplu, învăluită de compoziția muzicală.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.5658
Diferența 0.0142
Zi precendentă 4.5516
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.5658 RON
GBP flag1 GBP = 5.9185 RON
CHF flag1 CHF = 5.1989 RON
AUD flag1 AUD = 2.8893 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1859 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 445.6619 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391934.44RON
1 ETH = 9213.97RON
1 LTC = 424.62RON
1 XRP = 11.18RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.250.09%
BET-BK3260.030.04%
BET-EF940.56-0.01%
BET-FI62683.78-0.03%
BET-NG1245.160.13%
BET-TR38154.360.09%
BET-TRN37085.920.09%
BET-XT1485.77-0.01%
BET-XT-TR3220.79-0.01%
BET-XT-TRN3137.30-0.01%
BETAeRO875.89-0.36%
BETPlus2553.700.05%
RTL38449.230.04%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel